Aia mică a avut şi ea un iubit. Să tot fie vreo juma’ de an de când sunt împreună, dacă nu mai mult. O să-i zic Adam, că e primul iubit oficial. Protoiubitul. Cu un cap mai scund, timid când nu se simţea abandonat, cu propensiuni către diminutivări drăgăstoase. Ea mă ţinea la curent atât cu deliciile lui comportamentale, cât şi cu evoluţia relaţiei. Zilnic. Mie mi s-a părut de la început că e vorba despre un cuplu italian. Ruperi, zbateri, tumult. Viaţă de oameni mari la vârste mici.
Păi, cum să fie, mami? Ne vedem dimineaţa, el nu are curaj să mă salute de la 8.00, mă aşez în bancă şi sunt atentă la doamna. El se tot uită la mine în timpul orei. Până mă enervează. E, cum îl văd. Ce întrebare pui şi tu. Şi eu mă uit la el cu coada ochiului. Of, mami! În prima pauză, vine la banca mea şi stă. Se uită la mine şi nu zice nimic. Eu mă prefac că am uitat picul în ghiozdan, caut, nu găsesc, mă uit şi-n bancă. Până pleacă. Apoi mă joc cu fetele. Băieţii, între ei. El zâmbeşte la mine tot timpul şi în ora următoare iar se uită. În pauza de la 10.00, mă duc la el şi-l cert. Tu de ce te uiţi la mine, dacă n-ai nimic să-mi spui? Şi el îmi spune că sunt frumoasă. Şi am, aşa, nişte emoţii… Pe urmă ne alergăm prin clasă şi în ultima pauză ne plimbăm ţinându-ne de mână.
Drept e că în ultima vreme am auzit cam des că relaţia scârţâie. De cel puţin două ori pe săptămână îşi promitea că a doua zi se desparte de el. Nu m-am amestecat. Iubirea lor. Ţie nu-ţi pasă, mami? E, sigur că da, însă nu e frumos să te manifeşti în cuplurile altora. Alaltăieri primesc un telefon, spre după-amiază. Vocea, sigură de sine şi împăcată.
Să ştii că am noroc şi-n divorţ! L-am făcut în toate felurile, ne-am bătut şi i-am spus că nu mai vreau să-l văd niciodată. Apoi ne-am despărţit. Ne-am dus la judecător şi gata. Acum sunt liberă.
Treaba cu libertatea stă cam aşa. E