* UPDATE 13:50: Protestul s-a încheiat
Negocierea protestatarilor cu jandarmii a eşuat. Tinerii au fost somaţi să părăsească locul, cu precizarea că, dacă rămân, vor fi amendaţi. S-au conformat şi au plecat.
------------------------
* UPDATE 2: Au sosit jandarmii
Un echipaj format din 6 jandarmi a ajuns la faţa locului. Unul dintre ei s-a deplasat spre grup şi le-a transmis tinerilor că, dacă nu părăsesc locul în 5 minute, vor fi amendaţi. Tinerii se încăpăţânează să rămână şi îşi strigă în continuare revendicările. Ei au prevăzut acest moment şi le demonstrează jandarmilor, cu legea în faţă, că mişcarea lor este una paşnică, că s-a format spontan şi, potrivit legii, aplicarea unor amenzi ar fi ilegală.
Jandarmii sunt de neînduplecat şi au transmis, încă o dată, că locul trebuie evacuat.
---------------------
* UPDATE: Alţi 5 tineri s-au alăturat grupului de protestatari
Alţi 5 tineri s-au alăturat grupului de protestatari. Acum, în faţa Ministerului, protestează 30 de persoane. Se strigă: "Primăvara vine, jaful nu mai ţine", "Gazele din Marea Neagră nu sunt şpagă - electorală".
Alţi doi tineri ţin în mână o pancartă pe care scrie "NU privatizării energiei electrice. Ţine de siguranţa naţională".
Tinerii strigă: "Vrem un mărţişor fără dictator", "Vrem cianură pentru dictatură".
Trece o coloană oficială. Tinerii se postează pe marginea trotuarului, aproape de şosea, şi huiduie. Acum s-a dat din nou drumul la circulaţie. Se strigă: "Prin factura de curent, ne băgaţi în faliment", "Energia nucleară nu e şpagă-electorală", "E România, e ţara noastră, ne-am săturat de politica voastră", "Azi privatizare înseamnă trădare".
Deşi numărul tinerilor care protestează în faţa Ministerului Economiei nu este mare, Calea Victoriei răsună de cântecele şi lozincile lor hotărâte. Au început să strige: "EBA eşti p