În sfârşit, se pare că avem o Lege a lustraţiei. Nu ştiu câtă cerneală va curge în săptămânile viitoare pe seama unei legi sosite cu o întârziere de peste două decenii. Câtă dreptate mai poate face această lege, nu e greu de ghicit, de aceea ar putea fi numită şi Legea luxaţiei. Reproduc mai jos două texte din anul 2010.

I. Lustrează-mă doar pentru tine

Nu mai este pentru nimeni nici o îndoială de ce se doreşte un Parlament unicameral. Constituţionaliştii din jurul preşedintelui sunt oameni cu multă carte şi nu au cum să nu ştie că soluţia pentru însănătoşirea activităţii parlamentare nu este, nici pe departe, unicameralul. Cu toate acestea, ei susţin proiectul. Pentru preşedintele Traian Băsescu, la nivelul echipei sale, discuţiile pro şi contra par epuizate.

Legea lustraţiei se dovedeşte mai puţin încăpăţânată decât Godot – vine. Aproape că a şi sosit. Că Ion Iliescu o consideră de esenţă ”stalinistă”, că Victor Ponta tace ce zice iar Crin Antonescu zice ce tace sunt, de-acum, detalii irelevante. Despre Mircea Geonă n-are rost să pomenesc. A mărturisit cu mâna pe Biblie că, în decembrie 1989, era prea tânăr spre a fi înţeles ce s-a întâmplat în România. Şi când n-ai înţeles ceva, cum să-ţi aminteşti altceva? Pare chiar o maladie de familie – soacra lui Mircea Geoană este pârâtă că, neînţelegând despre ce era vorba, ar fi dat cu piciorul revoluţiei. Când s-ar fi dumirit la ce a dat cu piciorul, şi-ar fi procurat certificat pentru piciorul eroizat pe nedrept.

Deci – legea lustraţiei se va întâmpla. Că va fi pe 20 mai, ora 11 şi un pic, cum a promis Roberta Anastase, sau pe 1 iunie – spre bucuria tuturor copiilor politici, legea lustraţiei va trece. Ce pare mai neclar rămâne cum va opera la nivel practic. Dar Roberta Anastase când înţelege ceva, nu mai e de oprit. Când a aflat din scrisoarea lui Doru Mărieş ce ştia o lume în