Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista presei. Meleşcanu susţine că nu a colaborat cu Secu

Publicat in Ziua Veche, miercuri 29 februarie 2012 ·

Puterea: Meleşcanu: Nu am colaborat niciodată cu Securitatea! “Plenul Parlamentului l-a validat pe Teodor Meleşcanu cu 238 de voturi pentru şi unul împotrivă.

Deputaţii şisenatorii au votat în secret, iar pentru a fi validat, Meleşcanu avea nevoie de votul favorabil al majorităţii parlamentarilor”

Normal. Nici un ofiţer nu colaborează cu serviciul secret, ci e angajat al acestuia. Toată viaţa sa. E clar că este, chiar dacă nu ştim. Problema nu e aceasta, ci ce a făcut? E curat? E murdar? Reprezintă interesele României sau nu? Pentru că urmează vremuri tare interesante şi la SIE avem nevoie de un specialist straşnic în spionaj extern. Patriot.

Curentul: După votul final pozitiv pe Legea Lustrației: Felix Voiculescu și Ilici Iliescu nu mai au ce căuta în Parlament sau în alte funcții publice ”Așteptată de 22 de ani, Legea Lustrației s-a încăpățânat mereu a fi adoptată de către „aleșii neamului” care, prizonieri ai unor interese obscure care le-ar fi putut lua scaunul lor sau unor apropiați, au refuzat cu obstinație”

Prea târziu.

Romania libera: Scrisoarea lui Neagu Djuvara către Traian Băsescu “Domnule preşedinte, ţineţi-vă de cuvânt, dezlănţuiţi Justiţia împotriva celor învinuiţi de crime politice. Numai cu acest preţ ar licări o cât de mică speranţă, barem să înceapă vindecarea acestei ţări bolnave. Numai cu acest preţ veţi lăsa un nume în istoria ţării.”

Neagu Djuvara face o singură greşeală, însă foarte mare: acreditează indirect ideea că Băsescu conduce Justiţia. Ceea ce ar fi foarte grav. Justiţia trebuie să fie complet independentă şi să pornească anchete contra crimelor politice.

Adevarul: Cum a fost servit Hrebenciuc de reţeaua Voicu-Costiniu ”O româncă ce trăieşte la Paris şi care revendică vila în care stă Viorel Hrebenciuc se luptă în Justiţie cu exact aceleaşi personaje acuzate de corupţie în dosarul Voicu-Costiniu-C

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE recomandă ferm evitarea deplasării în zona de nord a Peninsulei Sinai, în contextul organizării în Egipt a ”Marşului Global către Gaza”

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează recomandarea fermă adresată cetăţenilor români să evite orice deplasare în nordul Peninsulei Sinai, în contextul organizării pe teritoriul Republicii Ar

Procuror reținut după ce a sustras probe dintr-un dosar de viol asupra unui minor

HotNews acum o ora
Un procuror a fost reținut și este acuzat că a sustras probe dintr-un dosar în care era cercetată o infracțiune de viol asupra unui minor și „le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare cel

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 11 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Macron anunță că Franța e gata să participe la apărarea Israelului în fața Iranului

HotNews acum 2 ore
Președintele Emmanuel Macron a declarat, vineri, că Franța va participa la „operațiuni de protecție și apărare” ale Israelului în cazul unor „represalii” iraniene, dacă este „în măsură să facă acest lucru”, transmite AFP, potrivit Agerpres. „Mi-am e

Euro U19: România a învins Muntenegru în minutele de prelungire, scor 2-1

News.ro acum o ora
La debutul său la Euro U19, echipa României a învins vineri seara, pe stadionul Arcul de Triumf, scor 2-1, naţionala similară din Muntenegru, în cadrul grupei A a turneului final. Pe stadionul Arcul de Triumf, tricolorii lui Ion Marin au încercat pr

Vladimir Putin se oferă să medieze conflictul dintre Israel şi Iran, în urma unei discuții telefonice cu Benjamin Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au purtat o convorbire telefonică vineri, 13 iunie, în care liderul de la Kremlin şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda servicii de mediere în conflictul israelian

„Nu există soluții magice”. Bolojan: România trebuie să ia măsuri dure și nepopulare ca să evite colapsul bugetar

Mediafax acum 6 ore
România va fi forțată să aplice măsuri de corecție nepopulare dar necesare pentru a ieși din criza bugetară, deoarece „nu există soluții magice”, a avertizat Ilie Bolojan. Ilie Bolojan a prezentat măsurile de urgență necesare pentru ieșirea României

Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite

BusinessMagazin acum 5 ore
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite”, declară Ilie Bolojan.

Ce mesaj a transmis Cătălin Predoiu la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990

Ziua Constanta acum 12 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990 „La 35 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, România este acum parte a democrațiilor

Horoscop 14 iunie 2025. Zodia care are parte de conflicte subite în relație

Cancan acum 5 ore
Horoscop 14 iunie 2025. Ziua de sâmbătă vine cu o problemă pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie are parte de conflicte subite în relație. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă previziunile astrale! Fii atent la relația cu pări

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/25°
lun.

18°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

14°
sâm.

14°/23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/22°
Constanta
acum

18°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/28°
lun.

13°/31°
mar.

16°/27°