În martie 1990, acum 22 de ani, timişorenii au cerut societăţii româneşti şi clasei politice care se forma în zorii libertăţii noastre, să respecte câteva principii fundamentale pentru a putea construi un viitor ferit de relele comunismului.
În prima parte a lunii martie 1990, cei care protestau în Piaţa Operei din Timişoara au formulat Proclamaţia de la Timişoara. Timişoareanul George Şerban, care a devenit apoi deputat PNŢCD, a redactat Proclamaţia şi a cuprins în ea, două puncte foarte importante.
Punctul 7 spune că "Timişoara a pornit Revoluţia împotriva întregului regim comunist şi a întregii sale nomenclaturi şi nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politică a unui grup de dizidenţi anticeauşişti din interiorul PCR. Prezenta acestora în fruntea ţării face moartea eroilor din Timişoara zadarnică".
Punctul 8, cel mai cunoscut, spune: "Ca o consecinţă a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate (...) Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special, care să interzică foştilor activişti comunişti, candidatura la funcţia de preşedinte al ţării. Preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism".
Din păcate, după 12 martie 1990, când Proclamaţia de la Timişoara a fost adoptată, s-a întâmplat exact ceea ce nu trebuia să să se întâmple.
România fusese preluată de fostul activist PCR Ion Iliescu, personaj care şi-a început astfel primul discurs la TV, în timpul Revoluţiei, când s-a referit la cuplul Ceauşescu: „Nu au avut nimic de-a face cu socialismul științific, au întinat nobilele idealuri ale comunismului!". Declaraţia a fost făcută în 22 decembrie 1989, când Iliescu