România a avut şansa să devină, prin companiile sale din energie, o putere în regiune, dar după 22 de ani de la Revoluţie nu este decât o ţară nevoită să-şi ajusteze politica în funcţie de interesele altora.
În 1989 producţia de energie a fost de 83.000 GWh, în 2011 a fost de 59.000 GWh, cu 30% mai puţin. În cel mai bun an după 1989, în 1996, producţia a atins 62.000 GWh.
Situaţia este cu atât mai nenorocită cu cât această ţară are, spre deosebire de altele din Europa, şi baza de cunoştinţe tehnice, inginereşti, şi rezervele naturale de gaz şi petrol care ar fi putut face din companiile locale campioni nu numai regionali, ci chiar europeni.
"Încercăm să ne extindem în zona eoliană, pentru a avea capacitate de compensare în situaţia de secetă, dar durează destul de mult, într-adevăr, pentru că ştiţi cum este într-o companie de stat, procesul este mai complicat", răspundea ieri la ZF Power Summit '12 Dragoş Zachia Zlatea, directorul Hidroelectrica, la întrebarea dacă firma se va extinde şi în alte zone de producţie.
Posibil, dar tot dl. Zlatea explicase anterior că pentru contractele de energie electrică la preţ preferenţial, încheiate încă din 2001 şi de atunci prelungite de câteva ori, documentele s-au semnat repede şi fără acordul expres al ministrului.
Repede se semnează documentele când compania de stat vinde energia electrică la -25% sau la -40% faţă de preţul pieţei, provocând un minus de cel puţin un miliard de euro în conturi timp de 10 ani, greu se mai urnesc managerii când este vorba de dezvoltarea businessului.
Nici o picătură de orgoliu nu mai curge prin venele acestor oameni. Ce mai rămâne din România dacă nici măcar o super-companie energetică nu poate avea?
La sfârşitul anilor '90, au fost sparte companiile din energie electrică în distribuitori şi producători, iar producătorii au fost împărţiţi în companii distin
