ACTA porneşte de la o problemă reală şi serioasă: pirateria pe Internet. Rezolvă această problemă? Sau măcar stabileşte nişte premise pentru rezolvarea ei?

ACTA e mai mult decît combaterea pirateriei pe Internet. Acordul îşi propune să combată contrafacerile în general, stabilind un cadru şi cerînd statelor participante la el să adopte legislaţie internă care să protejeze dreptul de proprietate intelectuală prin adoptarea de sancţiuni civile şi penale împotriva contrafacerilor. În sine, problema contrafacerilor în lume e foarte serioasă, iar eu sînt de părere că dreptul de proprietate intelectuală trebuie protejat. Problema cu acest acord este că el se încheie între ţări care au deja legislaţie în acest domeniu şi în care nivelul contrafacerilor este mic, comparativ cu ceea ce există în alte părţi ale lumii. Ţările unde contrafacerea se practică pe scară largă – China, Rusia, Brazilia şi altele – nu sînt parte la acest acord, refuzîndu-l categoric. În mod firesc, întrebarea care se pune e de ce mai avem nevoie de un nou acord între state care apără deja proprietatea intelectuală? Se urmăreşte ceva în plus? Există o agendă ascunsă? Felul în care s-au desfăşurat negocierile, din 2007 încoace, justifică reticenţa enormă faţă de acest acord.

Cum vă explicaţi reacţiile ample anti-ACTA? E vorba doar de atitudinea spontană a tinerilor „crescuţi cu Internetul liber“ sau de o conştientizare a problemelor generate de ACTA?

Din 2007 pînă azi, cei care au reacţionat, în cîteva seminarii şi dezbateri specializate, pe baza unor informaţii „pe surse“ privind conţinutul acordului aflat în negociere, au fost profesori de drept, asociaţii ale providerilor de Internet, organizaţii internaţionale îngrijorate de consecinţele acordului asupra medicamentelor generice. ACTA a suferit schimbări importante în urma acestor dezbateri, care nu au fost nici organizate de sta