Criza citostaticelor din România a scos la iveală un fenomen extraordinar. Locurile în care sistemul de sănătate disfuncţional a eşuat lamentabil au fost substituite de un sistem alternativ, bazat doar pe „solidaritatea românilor anonimi". Aceştia aduc din Europa medicamentele care lipsesc şi o fac voluntar, în timpul călătoriilor în scop personal.
Românii au inventat un „Minister Popular al Sănătăţii". N-are ministru, n-are secretari de stat, n-are nici măcar angajaţi. Are doar o mulţime de furnicuţe, fiecare cu o altă meserie, care sunt toţi puşi pe fapte bune.
Astfel, în clipa de faţă, din reţeaua spitalicească din România lipsesc, în total, 36 de medicamente importante în tratamentul cancerului. Dintre acestea, 24 sunt citostatice, restul fiind medicamente ajutătoare. În funcţie de anvergura spitalului şi a echipei de medici care-l deserveşte, în unele unităţi lipsesc mai puţine dintre cele 36, în altele mai multe.
De pildă, medicului Monica Dragomir, şefa Secţiei de Oncopediatrie a Institutului Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu" Bucureşti, îi lipsesc numai patru dintre aceste medicamente: „Eu am 90% din ce am nevoie pentru copiii pe care-i tratez. Cel puţin în centrele mari, de referinţă, copiii au şanse. Dacă luaţi medicamentele absolut esenţiale, ele se reduc la câteva. În cazul clinicii mele e vorba doar de patru. În rest, am de toate. Însă la nivelul tuturor institutelor oncologice din ţară, dacă luăm absolut tot ce ne trebuie şi n-ar trebui să înlocuim cu altceva, atunci este o listă întreagă. De exemplu, hexometazona într-o leucemie se poate da cu lunile, conform planului de tratament. Noi în spital nu avem decât forme injectabile. De ce să-l înţepi zilnic pe copil în loc să-i dai tabletele pe gură? Însă hexometazona nu-i citostatic. E o doctorie relativ ieftină, care însă nu există în ţară. Eu aş vrea să fie, dar nu e".
Cum se
