Lista extinsa a cauzelor mici si mari care l-au adus la putere pe "nu se poate" e atit de lunga, incit inventarul devine plictisitor. Nu este, insa, lipsit de rost sa luam aminte la tipurile de motive care tin banii europeni departe de patria noastra, odinioara multilateral dezvoltata, astazi plenar subdezvoltata. Aflata in fruntea cozii la absorbtia de fonduri europene, Romania este tara in care neputinta s-a institutionalizat si a devenit moneda curenta de schimb in raporturile dintre grupuri si indivizi. „Nu se poate" a devenit raspunsul la orice problema. Pilotul automat al neputintei este atit de eficient, incit, in multe situatii, individul solicitat sa solutioneze o problema oarecare va raspunde mai intii „nu se poate", apoi va cugeta, daca e in stare, pentru a vedea de nu cumva acel ceva chiar s-ar fi putut infaptui. „Nu se poate" circula nestingherit de la mic la mare, de la particular la general, de la concret la abstract. In orasele tarii, forta lui „nu se poate" e vizibila in cele mai marunte detalii. Mijloacele de transport in comun sint ca vai de lume pentru ca „nu se poate" moderniza decit cu sume enorm de mari parcul de vehicule. Cu bani foarte multi se poate, cel mult, sclipui un set fain de fiare second-hand, pe care altii le-ar da si gratis, numai sa scape de ele. Conditiile de asigurare a serviciilor de sanatate sint ingrozitoare pentru ca „nu se poate" cheltui in chip transparent si onest banul public adunat din taxele de sanatate, exagerat de mari in raport cu ceea ce pacientul primeste la schimb. Nici educatie „nu se poate" face. Cu ce ? Cu cine? Pentru cine, pentru ce? De ce? Infrastructura rutiera „nu se poate", sub nici o forma, dezvolta. E atit de mult de socotit, incit nu are nimeni vreme sa mediteze cum ar fi daca un drum s-ar face la pretul corect. Cine si-ar fi putut imagina ca un kilometru de drum cu patru benzi face mai mult decit o s