Locatarii au simţit miros de gaze în zona hipermarketului Kaufland şi au alertat imediat autorităţile.La faţa locului au ajuns două autospeciale de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş şi o echipă de intervenţie a companiei Distrigaz Sud.
Panică, în noaptea de miercuri spre joi în cartierul piteştean Exerciţiu.
Locatarii au simţit miros de gaze în zona hipermarketului Kaufland şi au alertat imediat autorităţile.
La faţa locului au ajuns două autospeciale de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş şi o echipă de intervenţie a companiei Distrigaz Sud care au verificat cu aparatura de detecţie a gazelor subsolurile, canalizaţiile şi căminele din toată zona.
Reprezentanţii companiei au declarat ulterior că nu au fost înregistrate infiltraţii de gaze şi că problema se va remedia joi după amiază.
În urma sistării alimentării cu gaze naturale au fost afectaţi 400 de clienţi.
Pentru toţi aceştia, compania furnizoare de gaz are şi câteva sfaturi:
"În perioada realimentării cu gaz, în cazul în care clienţii simt miros de gaze, sunt rugaţi să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acţioneze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice şi, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale", se arată într-un comunicat de presă emis de Distrigaz Sud Reţele.