Fondatorul site-ului Megaupload.com, pus sub acuzare pentru fraudă şi încălcări ale drepturilor de autor, a acuzat Statele Unite ale Americii că ar construi un dosar \"înşelător şi rău intenţionat\" împotriva lui şi a afirmat că SUA nu pot câştiga în instanţă.
"Pentru fiecare mail în dosarul urmăririi mele penale, am o sută care-l demontează", a spus Kim Schmitz alias "Kim Dotcom", pentru New Zealand Herald, în primul său interviu pentru presă după punerea sa în libertate sub cauţiune săptămâna trecută, scrie Agerpres.
Justiţia americană acuză responsabilii site-ului că ar fi obţinut 175 de milioane de dolari americani (132 milioane de euro) din activităţi criminale şi ar fi provocat un prejudiciu de 500 de milioane de dolari titularilor drepturilor de autor, oferind copii piratate ale filmelor de cinema, programe televizate şi alte tipuri de conţinut.
Creat în 2005 şi instalat la Hong Kong, site-ul Megaupload, care afirmă că are în fiecare zi 50 de milioane de utilizatori şi reprezintă 4% din Internet, a fost închis pe 19 ianuarie de către justiţia americană.
Însă, potrivit lui Kim Schmitz, un german de 38 de ani, aceste acuzaţii ignora dovezile care arată că el personal a încercat să împiedice accesul hackerilor la Megaupload şi că a angajat o echipa de 20 de persoane însărcinate să retragă de pe site materiale care ar putea proveni din acte de piraterie.
În interviul său, Kim Dotcom a afirmat că vrea să rămână în Noua Zeelandă. "Este ţara unde doresc să trăiesc şi unde vreau ca şi copiii mei să crească, îmi place să fiu aici", a spus tatăl a trei copii, a cărui soţie aşteaptă gemeni.