Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea primului ciumpalac cu acte în regulă: „Toată viaţa am fost un rebel“

Publicat in Adevarul, joi 1 martie 2012 ·

„Huligani“ pentru Ceauşescu, „golani“ pentru Iliescu şi „ciumpalaci“ în ochii actualei puteri au fost atributele folosite pentru descrierea celor care şi-au strigat nemulţumirile în stradă. Ploieşteanul Ştefan Călin Dumitrescu a trecut prin toate cele trei stări, iar acum a devenit primul ciumpalac atestat oficial

Ştefan Călin Dumitrescu face parte dintr-o categorie rară la români, aceea a oamenilor care cred cu încăpăţânare în dreptate şi care spun ce gândesc verde-n faţă, fără pic de menajamente. Poate că-n alte zone ale lumii acestea ar fi fost considerate nişte calităţi, numai că, pe la noi, ploieşteanul de 63 de ani spune că sinceritatea excesivă şi setea de dreptate i-au atras ceva duşmănii. DEFINIŢIE: Ce este un „ciumpalac“

Huligan, golan, ciumpalac Această sete de dreptate l-a făcut să ia parte la toate mişcările de protest masive din ultimele decenii. A „vânat“ terorişti la Arcul de Triumf în decembrie 1989, fără să ceară ulterior certificate şi privilegii de revoluţionar, a ieşit în stradă în 1990 şi 1991 în Capitală, iar acum, la 63 de ani, participă aproape zilnic la mişcările de stradă din Ploieşti, spunând că nu s-ar putea ierta dacă s-ar complace în tăcere. În ianuarie, a trimis o scrisoare către Primăria Ploieşti, solicitând crearea unei zone în centrul oraşului unde protestatarii să se desfăşoare liniştiţi, fără ameninţarea amenzilor de la jandarmi. În deschiderea scrisorii, s-a autointitulat „ciumpalac“, iar aproape o lună mai târziu reprezentanţii instituţiei i-au dat un răspuns care deja a făcut înconjurul ţării, „Către Ciumpalacul Dumitrescu Călin Ştefan“. CITIŢI ŞI: Primăria Ploieşti i-a cerut scuze ciumpalacului „Pentru ei suntem o nulitate“ După ce scrisoarea a ajuns în presă, conducerea Primăriei Ploieşti şi-a cerut scuze pentru gafă, printr-un comunicat dat publicităţii joi dimineaţă. „Scuzele nu mă încălzesc cu nimic. În primul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum 10 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 3 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Negrescu propune al patrulea pachet de măsuri: simplificare și fonduri europene

Mediafax acum 51 minute
România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este să asigure servicii de calitate pentru populație, de la protecție până la educație și sănătate, iar în același timp să corecteze discrepanțele între

Dominic Fritz, atac la PSD: Din păcate, încă este un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să stau la masă cu Sorin Grindeanu să negociez un guvern, aş fi zis că e nebun

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele USR Dominic Fritz susţine că PSD, formaţiune alături de care USR guvernează, este în continuare ”un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român”. Dominic Frit

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°