Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, incendiul a izbucnit la o hală care a aparţinut societăţii Sometra din Copşa Mică, fără a exista persoane rănite. Hala este dezafectată, iar incendiul a afectat aproximativ jumătate din suprafaţa de 4.000 de metri pătraţi a acesteia.
Fumul degajat a fost foarte dens şi vizibil de la zeci de metri depărtare, iar pentru stingerea incendiului au intervenit patru autospeciale - trei de la Mediaş, una de la Sibiu şi voluntari din Copşa Mică.
După aproximativ două ore, pompierii au reuşit să stingă flăcările.
"S-a acţionat cu patru utilaje de stingere a incendiului la o hală în care se află piatră şi pământ. Se pare că posibila cauză a izbucnirii focului a fost un scurt-circuit, dar acest lucru îl vom afla în urma unei analize a unei comisii de anchetă care se va întruni în curând", a declarat Silviu Albişor, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, incendiul a izbucnit la o hală care a aparţinut societăţii Sometra din Copşa Mică, fără a exista persoane rănite. Hala este dezafectată, iar incendiul a afectat aproximativ jumătate din suprafaţa de 4.000 de metri pătraţi a acesteia.
Fumul degajat a fost foarte dens şi vizibil de la zeci de metri depărtare, iar pentru stingerea incendiului au intervenit patru autospeciale - trei de la Mediaş, una de la Sibiu şi voluntari din Copşa Mică.
După aproximativ două ore, pompierii au reuşit să stingă flăcările.
"S-a acţionat cu patru utilaje de stingere a incendiului la o hală în care se află piatră şi pământ. Se pare că posibila cauză a izbucnirii focului a fost un scurt-circuit, dar acest lucru îl vom afla în urma unei analize a unei comisii de anchetă care se va întruni în curând", a declarat Silviu Albişor, purtătorul de cuvânt al ISU Si