Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pacientul care a înviat din "morţi". Nereguli în evidenţele CNAS

Publicat in Antena 3, joi 1 martie 2012 ·

Un buzoian a figurat mai bine de trei ani ca fiind decedat în evidenţele Casei de Sănătate, deşi în tot acest timp a beneficiat de servicii medicale şi medicamente gratuite.

Medicul lui de familie este cel vinovat pentru această greşeală în acte, iar acum trebuie să dea înapoi toţi banii care s-au cheltuit în această perioadă cu bărbatul din Buzău.

Bărbatul de 52 de ani suferă de mai multe afecţiuni cronice printre care şi diabet, astfel că lună de lună trece pe la medicul de la familie pentru a-şi ridica reţeta pentru medicamente. De curând, a aflat cu stupoare că în evidenţele Casei de Asigurări de Sănătate figura ca decedat.

Cornel Crivăţ a înviat din morţi, în scripte, abia după ce a mers cu dosarul de pacient la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate să-şi dovedească existenţa. Pentru această greşeală comisă în acte trebuie să plătească acum medicul său de familie.

Datele asiguraţilor din Buzău au scos la iveală multe nepotriviri între baza de date a CNAS şi evidenţele celor 200 de medici de familie, iar aceştia trebuie să plătească pentru fiecare dintre ele. Suma totală care trebuie returnată Casei se ridică la 120.000 de lei.

Un buzoian a figurat mai bine de trei ani ca fiind decedat în evidenţele Casei de Sănătate, deşi în tot acest timp a beneficiat de servicii medicale şi medicamente gratuite.

Medicul lui de familie este cel vinovat pentru această greşeală în acte, iar acum trebuie să dea înapoi toţi banii care s-au cheltuit în această perioadă cu bărbatul din Buzău.

Bărbatul de 52 de ani suferă de mai multe afecţiuni cronice printre care şi diabet, astfel că lună de lună trece pe la medicul de la familie pentru a-şi ridica reţeta pentru medicamente. De curând, a aflat cu stupoare că în evidenţele Casei de Asigurări de Sănătate figura ca decedat.

@N_P

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 51 minute
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 53 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum o ora
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Apel la sprijin din partea Poliției Române pentru găsirea bărbatului din Mureș bănuit că și-a incendiat fosta iubită

Ziua Constanta acum o ora
O tânără a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Potrivit primelor detalii din anchetă, femeia, de 23 de ani, ar fi fost ucisă înainte, iar criminalul a incendia

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°