România nu intenţionează să blocheze demersurile pentru conferirea statutului de candidat la UE Serbiei, a declarat ministrul român al Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, citat de presa străină, informează site-ul Novinite.com.
România nu intenţionează să blocheze conferirea statutului de candidat Serbiei, în pofida problemelor cu minoritatea vlahă, a precizat Diaconescu.
"Nu putem vorbi de blocarea acordării statutului de candidat", a spus Cristian Diaconescu, precizând că România cere doar "garanţii normale" pentru minoritatea vlahă.
România aşteaptă un raport al Comisiei Europene despre situaţia minorităţilor din Serbia până în septembrie 2012, a dezvăluit Diaconescu, exprimând speranţa că Bucureştiul şi Belgradul vor semna un protocol privind minorităţile "cât mai curând".
România a blocat, în cursul reuniunii miniştrilor Afacerilor Europene din statele UE, luarea unei decizii privind acordarea statutului oficial de candidat Serbiei.
Miniştrii Afacerilor Europene din statele UE au recomandat, marţi, acordarea statutului de candidat pentru aderarea la UE Serbiei, însă fără a lua o decizie formală. "Miniştrii recomandă acordarea statutului de candidat Serbiei şi aşteaptă cu nerăbdare decizia care va fi luată de Consiliul European de acordare sau nu a acestui statut", conform unui comunicat al UE.
"România a blocat un acord imediat", anunţă surse diplomatice. Acordarea statutului de candidat necesită unanimitatea celor 27. Ministrul danez al Afacerilor Europene, Nicolai Wammen, a confirmat că vor avea loc "discuţii" zilele următoare pentru aplanarea divergenţelor care persistă. "Dar s-a degajat totuşi un consens la nivelul celor 27 pentru a se recomanda acordarea statutului de candidat Belgradului", adaugă ministrul danez.
România exercită presiuni asupra Serbiei pentru a primi garanţii în privinţa etnicilor vlahi, expli