Bihorel şi-a premiat, miercuri seară, laureaţii pe anul 2011, într-un show desfăşurat la Hanul cu Noroc, la care au participat 150 de persoane, politicieni, oameni de afaceri, avocaţi, poliţişti, procurori, şefi de instituţii, ziarişti, artişti, colaboratori sau, pur şi simplu, prieteni de-ai BIHOREANULUI.
În cursul unei festivităţi care a durat o oră şi jumătate, simpaticul personaj, "personificat" de Mircea Chirilă, a distins 21 de invitaţi cărora, pe lângă obiectele simbolice specifice premiilor date, le-au fost oferite şi trofee de cristal care să le amintească de momentul special.
Între laureaţi s-a numărat primarul Ilie Bolojan, care a primit o lopată portocalie, să aibă cu ce merge data viitoare la deszăpezire, precum şi o umbrelă cu sigla PDL, ca să se apere de viscol. Au mai primit premii, pentru ei sau pentru alţii, în persoană sau în lipsă, prefectul Gavrilă Ghilea, subprefectul Adelina Coste, managerul Spitalului Judeţean, Gheorghe Carp, preşedintele PDL Oradea, Dorin Corcheş, şeful Poliţiei, comisarul şef Adrian Bucur, prim-procurorul Viorel Gavra, liderul UDMR Alexandru Kiss, mai tinerii politicieni Horea Vuşcan şi Călin Miron, directoarea economică de la CAO Kuntz Aniko, senatorul Ioan Mang, dar şi cei doi foşti competitori la funcţia de rector, Cornel Antal şi Gheorghe Ionescu, şi alţii.
O noutate absolută a fost premiul "Fraierul Anului", acordat inginerului Alexandru Avram, fost angajat al Companiei de Apă, al cărui "păcat" a fost că şi-a îndeplinit corect atribuţiile de serviciu, trezindu-se în schimb concediat.
Cel de-al doilea premiu special - de altfel, singurul care a fost "pe bune" - a fost cel de "Bihoreanul Anului", acordat senatorului Cseke Attila, fost minstru al Sănătăţii, pentru meritul de a fi început descentralizarea spitalelor, dar mai ales pentru faptul că a direcţionat fonduri importante către spitalele din