Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medaliat cu bronz la Olimpiada de la Sydney, Iulian Raicea a devenit preot în Thailanda! Tirist în armata Domnului

Publicat in Pro Sport, joi 1 martie 2012 ·

Atras de religie încă de pe vremea când era component al lotului olimpic de tir al României, Iulian Raicea (foto, 39 de ani) şi-a încredinţat viaţa lui Dumnezeu. Decizia a luat-o după Beijing 2008, când a plecat în Thailanda.

În patru ani, Iulian Raicea a urcat treaptă cu treaptă, ajungând un personaj important în cadrul Bisericii Ortodoxe din Bangkok, care aparţine de Patriarhia Moscovei. Iniţial, Raicea a fost tuns în monahism (a devenit călugăr), dar între timp a fost hirotonit preot. Acum, fostul medaliat cu bronz de la Olimpiada de la Sydney 2000 în proba de pistol viteză este cunoscut sub numele de ieromonah Serafim. "Este preot-călugăr. Din rândul acestei categorii se aleg arhimandriţii sau episcopii", explică un reprezentant al clerului din România.

Preşedinte de parohie

Pe site-ul Bisericii Creştine din Thailanda, Raicea este prezentat ca preşedinte al consiliului parohiei "Adormirea Maicii Domnului" din provincia Rachatburi, aflată la 100 de kilometri de Bangkok.

Iulian Raicea a renunţat la sport după o controversă iscată la Olimpiada de la Beijing, unde a concurat ca sportiv pentru România şi ca antrenor al lotului Thailandei. "De atunci nu mai ştim nimic de el. Are o altă viaţă", spun cei din Federaţia Română de Tir. Raicea a participat la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice.

Iulian Raicea a divorţat înainte de Olimpiada de la Beijing. El are două fete în România

Atras de religie încă de pe vremea când era component al lotului olimpic de tir al României, Iulian Raicea (foto, 39 de ani) şi-a încredinţat viaţa lui Dumnezeu. Decizia a luat-o după Beijing 2008, când a plecat în Thailanda.

În patru ani, Iulian Raicea a urcat treaptă cu treaptă, ajungând un personaj important în cadrul Bisericii Ortodoxe din Bangkok, care aparţine de Patriarhia Moscovei. Iniţial, Raicea a fost tuns în monahism (a devenit că

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 34 minute
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum o ora
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum 36 minute
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 39 minute
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°