Formaţia BC Nova Vita Târgu-Mureş a ajuns pe locul secund al clasamentului diviziei A de baschet feminin. Poziţia este însă una provizorie, deoarece echipele aflate în urma lor, CSM Târgovişte şi ICIM Arad, aflate la 1, respectiv 3 puncte au câte două jocuri mai puţin disputate. Pe prima, mureşencele o vor întâlni mâine, de la ora 19.30, în Sala Sporturilor din Târgu-Mureş, în etapa a XXV-a. Cu a doua au restanţă, în deplasare, la Arad, care se va disputa peste două săptămâni. Echipa dâmboviţeană se prezintă până în prezent ca cea mai constantă echipă a campionatului, cu o singură înfrângere, faţă de cele patru ale mureşencelor, şi trei ale echipelor din Arad şi CSU Alba Iulia, care ocupă momentan primul loc, fără jocuri restanţă.