Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Babei Dochia

Publicat in Jurnalul, joi 1 martie 2012 ·

Astăzi, dincolo de mărţişor şi de primăvară, de Anul Nou al romanilor şi de începutul anului agrar, Calendarul Popular o sărbătoreşte pe Baba Dochia, zeiţă mamă de sorginte neolitică, întruchipare a timpului îmbătrânit. O legendă culeasă de Tony Brill povesteşte că "Adam şi Eva, ieşind goi din rai la 1 martie, o babă care i-a văzut le-a dăruit câte unul din cele nouă cojoace ale ei, ca să nu umble goi. Baba a trăit un veac şi se socoteşte că mai trăieşte şi azi, deşi la urzirea pământului nu era nici o babă de faţă. Numai ariciul a fost de faţă şi a ţinut ghemul la urzirea acestei lumi." Asemenea lui Moş Crăciun, zeu tată şi strămoş mitic ce patronează sărbătorile de sfârşit de an, Baba Dochia este un personaj complex aflat la loc de cinste în panteonul românesc.

În imaginarul popular, Dochia oscilează între o entitate mito-folclorică demoniacă, un fel Muma Pădurii care bântuie munţii şi îngheaţă oamenii, şi o bătrână creştină, milostivă şi protectoare, care îl roagă pe Dumnezeu să aducă timpul călduros pe pământ. "Îţ spun io, Baba nu-i ra, îi de toate bună că ne apără de vijălii şi de friguri, că altu’ cum or creşte holdele? Ia se roagă la Dumnăzău şăpte zile de-a rând să ne deie bunu’ soare, căldura de trebuinţă". (Marcel Lapteş). I se mai spune Odochia, Baba Marta, Ijdochia şi apare ba drept soţia lui Dragobete, ba mamă a lui, ba sora lui Lăzărel, ba o păstoriţă credincioasă care păzeşte oile lui Dumnezeu la munte, îmbrăcată cu douăsprezece cojoace.

Cele mai multe legende o descriu ca pe o bătrână nemiloasă, care urcă în munţi cu turma înainte de vreme şi moare îngheţată la 9 martie (ziua echinocţiului de primăvară în calendarul vechi), pentru a renaşte în următoarea zi, asemenea divinităţilor care întruchipează timpul nemăsurat care vine din veşnicie şi se pierde în veş­ni­cie. "La noi să ştie c-o fost o soacră şi-o avut feciori şi nor

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţii electrice

News.ro acum 19 minute
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Cod portocaliu de caniculă în vestul țării. Temperaturi de până la 37 de grade, noapte tropicală

Press Alert acum o ora
Meteorologii au emis noi coduri galben și portocaliu de caniculă. Miercuri, maximele pot ajunge și până la 37 de grade Celsius și vor fi nopți tropicale. Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată țara. În nordul Crișanei, Maramureș, cea mai

Bacalaureat 2024: Examenul continuă cu evaluarea competențelor digitale

Ziare.com acum o ora
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri, 19 iunie, cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri şi joi, şi proba pr

Atac cu drone rusești în cel mai occidental oraș al Ucrainei, aproape de granița cu Polonia. Un om a fost rănit

Ziare.com acum o ora
Primarul oraşului a anunțat miercuri, 19 iunie, că un atac cu drone ruseşti asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei, care se învecinează cu Polonia, membră a NATO, a rănit un om şi a avariat o clădire rezidenţială cu mai multe etaje, relatează Reut

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum 42 minute
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

Gabriela Firea: Mi-am luat rămas bun de la colegii din Senat, după patru ani de activitate împreună / Comisia în care va activa în Parlamentul Europan

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, anunţă, miercuri, că şi-a luat rămas bun de la colegii senatori, după patru ani de activitate şi precizează că a ales în Parlamentul European comisia dedicată susţinerii drepturilor femeilor. ”Mi-am luat r

UPDATE - Soldat american, condamnat la aproape patru ani de închisoare în Rusia / Ar fi furat 113 dolari de la iubita sa pe care ar fi ameninţat-o cu moartea

News.ro acum o ora
Un soldat american, acuzat de furt şi ameninţări cu moartea adresate iubitei sale, a fost condamnat la aproape 4 ani de închisoare în Rusia, transmite Reuters. UPDATE: Potrivit Reuters, soldatul a fost găsit vinovat de un tribunal rus de furtul a 11

Liderii coaliţiei stabilesc astăzi data alegerilor prezidenţiale. Care sunt variantele propuse de cele două formaţiuni

Mediafax acum o ora
Liderii PSD şi PNL vor stabili miercuri, într-o şedinţă a coaliţiei, data alegerilor prezidenţiale. Liberalii pledează pentru organizarea acestora la sfârşit de an, în noiembrie-decembrie. Alegerile locale şi europarlamentare, spunea luni Nicolae Ci

Consilierii de probațiune, protest la Guvern. Nu și-au primit integral salariile de la începutul anului

Ziare.com acum 2 ore
Consilierii de probaţiune protestează, miercuri, la Bucureşti, fiind programată pichetarea Guvernului, dar şi un marş către Ministerul Justiţiei, Angajaţii reclamă că nu şi-au primit integral salariile de la începutul anului şi anunţă şi forme extre

Justin Timberlake, arestat! Megastarul a fost prins băut la volan, în New York

Cancan acum o ora
Justin Timberlake are probleme cu legea! Megastarul a fost arestat, după ce a fost prins băut la volan. Incidentul neplăcut a avut loc luni, 17 iunie 2024. Apropiații artistului sar, însă, în apărarea lui! Justin Timberlake a ieșit luni seară în ora

Vremea

București
acum

27°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

25°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

18°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°