Pompierii constanteni au reusit, dupa aproximativ noua ore, sa lichideze incendiul izbucnit miercuri dupa-amiaza in zona Rezervatiei Biosfera Deltei Dunarii, interventia fiind ingreunata de vant, care a contribuit la extinderea flacarilor pe o suprafata de aproape 100 de hectare. Potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Dobrogea", focul a izbucnit in zona Administratiei Rezervatiei Biosfera Deltei Dunarii, langa lacul Nuntasi, in apropierea comunei constantene Istria, dar fara a pune in pericol gospodariile localnicilor. La fata locului au ajuns initial doua autospeciale ale ISU "Dobrogea", insa din cauza accesului greu in zona respectiva, fiind o suprafata mlastinoasa, cu multe lacuri, nu au putut interveni, astfel ca pentru stingerea focului s-a actionat cu maturi si lopeti. Flacarile au fost stinse abia joi dimineata, in jurul orei 03.00, la interventie participand aproximativ 100 de persoane - pompieri, dar si voluntari de la toate primariile din zona respectiva. Incendiul, care initial izbnucnise pe o suprafata de circa 20 de hectare, a distrus vegetatia uscata, in special stuf, de pe aproximativ 100 de hectare, flacarile extinzandu-se din cauza vantului. Pompierii au stabilit ca focul a fost pus intentionat, de o persoana ramasa deocamdata necunoscuta. (Mediafax) Pompierii constanteni au reusit, dupa aproximativ noua ore, sa lichideze incendiul izbucnit miercuri dupa-amiaza in zona Rezervatiei Biosfera Deltei Dunarii, interventia fiind ingreunata de vant, care a contribuit la extinderea flacarilor pe o suprafata de aproape 100 de hectare. Potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Dobrogea", focul a izbucnit in zona Administratiei Rezervatiei Biosfera Deltei Dunarii, langa lacul Nuntasi, in apropierea comunei constantene Istria, dar fara a pune in pericol gospodariile localnicilor. La fata locului au ajuns