Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craioveanul Cristian Sanda, la primul videoclip

Publicat in GAZETA de SUD, joi 1 martie 2012 ·

Craioveanul Cristian Sanda, finalist în echipa lui Marius Moga în supershow-ul „Vocea României“ de la Pro TV, lansează primul său single şi videoclip. „Fii curios“ este numele piesei cu care Cristan şi Marius Moga sunt gata să ia cu asalt radiourile. „Este o piesă veselă şi optimistă, care se potrivește perfect cu felul de a fi a lui Cristian“, povesteşte Moga despre piesa pe care i-a făcut-o elevului său. „Mă regăsesc în mesajul pe care îl transmite această piesă, pentru că mă aflu la vârsta la care îmi doresc să aflu şi să încerc să fac lucruri noi. Am început să lucrăm la ea chiar a doua zi după încheierea concursului. M-am bucurat foarte mult că s-a întâmplat lucrul acesta foarte repede. Chiar dacă anul ăsta sunt destul de ocupat cu pregătirea pentru examenele în faţa cărora mă aflu, chiar dacă a fost nevoie de multe deplasări Craiova - Bucureşti, mi-am dorit foarte mult să finalizăm cu succes această piesă. Îi mulţumesc foarte mult lui Marius pentru tot sprijinul pe care mi l-a acordat atât în timpul concursului, cât şi după“, a povestit Cristian. Odată cu premiera piesei, Cristian a lansat ieri şi primul său videoclip, în premieră pe site-ul protv.ro.

Craioveanul Cristian Sanda, finalist în echipa lui Marius Moga în supershow-ul „Vocea României“ de la Pro TV, lansează primul său single şi videoclip. „Fii curios“ este numele piesei cu care Cristan şi Marius Moga sunt gata să ia cu asalt radiourile. „Este o piesă veselă şi optimistă, care se potrivește perfect cu felul de a fi a lui Cristian“, povesteşte Moga despre piesa pe care i-a făcut-o elevului său. „Mă regăsesc în mesajul pe care îl transmite această piesă, pentru că mă aflu la vârsta la care îmi doresc să aflu şi să încerc să fac lucruri noi. Am început să lucrăm la ea chiar a doua zi după încheierea concursului. M-am bucurat foarte mult că s-a întâmplat lucrul acesta foarte repede. Chiar dacă anul

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 3 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Euro 2024: Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Turciei a învins marţi, la Dortmund, scor 3-1, echipa naţională a Georgiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. La Dortmund, turcii au avut prima mare ocazie a meciului, prin bara lui Kaan Ayhan din minutul 10, i

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum o ora
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum 2 ore
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 5 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum o ora
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 6 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 4 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Nicuşor Dan: E absurd să avem alegeri în septembrie când azi nu ştim încă nici candidaţii partidelor

Mediafax acum o ora
„E absurd să avem alegeri în septembrie când astăzi nu ştim încă nici candidaţii partidelor”, spune primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. El afirmă că este nevoie de o revenire la calendarul constituţional.

Vremea

București
acum

28°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

24°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

25°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°