În zilele din urmă, când drumurile au fost blocate de zăpadă, în localităţi unde n-a putut ajunge salvarea, mai multe gravide au născut cu bine la domiciliu, asistate de medic prin telefon, ori ajutate direct doar de soţ sau alte rude. În mass-media, aceste evenimente au fost prezentate drept extraordinare… Naşterea acasă – practică din trecut, premise pentru viitor este tocmai tema ce va fi susţinută de dna Elena Bărbulescu, cercetător principal gradul III, Institutul „Arhiva de folclor“, Academia Română, filiala Cluj-Napoca, la următoarea întâlnire din cadrul Atelierul Publicitate ui de Filosofie şi Antropologie Medicală, organizat sub egida UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, la 29 februarie a.c., la biblioteca Clinicii Medicală II. Iată câteva din ideile ce vor fi dezvoltate. „Femeile au dat naştere copiilor lor acasă în toate regiunile lumii şi în aproape majoritatea timpului de-a lungul ultimelor două milenii. Ce s-a schimbat, totuşi? Primul răspuns ar fi – nimic. Şi totuşi, s-a schimbat aproape totul.“ Intenţia autoarei nu este de a trata acest subiect la nivel global, ci doar din România, în perioada comunistă (1948–1989). „Unul dintre cele mai importante evenimente din viaţa biologică şi psihologică a unei femei – naşterea – prezintă o imensă tăcere în ştiinţele sociale şi umaniste. Cam toţi cercetătorii s-au orientat exclusiv spre problema avortului, neglijând schimbările care s-au produs la nivelul naşterii sau poate au considerat că acestea au avut doar efecte pozitive“. Va fi pus în discuţie procesul naşterii acasă aşa cum reiese el din interviurile efectuate cu femei din mediul rural, cum îl rememorează ele, în deceniile de după cel de-al Doilea Război Mondial. „Trecerea de la naşterea acasă la cea din maternitate sau spital nu a fost nici agreată, nici apreciată. Dimensiunea aceasta profund subiectivă aduce în prim-plan o mulţime de alte aspect