Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorii braşoveni muncesc dublu faţă de colegii din ţară

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 1 martie 2012 ·

Prezent la raportul de evaluarea activităţii desfăşurate de Ministerul Administraţiei şi Internelor pe anul 2011, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a ridicat problema numărului foarte mare de dosare la nivel naţional. Este vorba de 1, 7 milioane de dosare penale ceea ce înseamnă că 1 din 4 cetăţeni este implicat într-un dosar penal. Potrivit procurorului general, numărul mare de dosare nu reflectă, însă, rata de criminalitate din România. Creşterea volumului de activitate se datorează şi faptului că există un exces în legalitate. Există multe situaţii în care se face abuz de sesizare, existând multe persoane care depun aceleaşi plângeri la mai multe unităţi.

La nivelul judeţului Braşov cea mai semnificativă creştere s-a înregistrat la Inspectoratul Judeţean de Poliţie. La Parchetul de pe lângă Tribunal s-a menţinut aproximativ acelaşi număr de dosare ca în 2010. Chiar dacă numărul de procurori este redus, aceştia au reuşit însă să soluţioneze o mare parte a cauzelor. „La Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, la nivelul anului 2011 au fost înregistrate 2.300 de dosare şi au fost soluţionate 2.100. S-au întocmit 157 de rechizitorii, 217 inculpaţi fiind trimişi în judecată. Media de dosare soluţionate la nivelul ţării este de 75 de dosare pe cap de procuror, în timp ce media la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov este de 160. Pe schemă au lucrat 12 procurori”, ne spune Monica Munteanu, purtător de cuvânt la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.

Creşte numărul dosarelor penale pentru corupţie şi evaziune fiscală

O altă problemă ridicată la bilanţul MAI a fost lupta împotriva evaziunii fiscale şi a corupţiei. Deja, la Parchetul de pe lângă Tribunalul din Braşov s-a înregistrat o creştere a dosarelor. Dacă în 2010 se înregistraseră 6 dosare de corupţie, în 2011 au fost 16. În ceea ce priveşte evaziunea fisca

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Ministrul Sănătăţii: Sunt spitale unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 sunt transferate în alte unități sanitare

Adevarul acum 33 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unități sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 de pacienți au fost transferați în alte unități sanitare.

The King: Jannik Sinner a câștigat, în premieră, turneul de la Wimbledon. Carlos Alcaraz, fără replică în fața italianului

Adevarul acum 33 minute
Jannik Sinner și Carlos Alcaraz s-au întâlnit duminică seara în finala de la Wimbledon, o reeditare a ultimului act de la Roland Garros. Dacă spaniolul s-a impus la French Open după ce a salvat 3 mingi de meci consecutive, acum nu i-a mai mers în fa

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 20 minute
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum o ora
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 2 ore
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 8 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

24°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

23°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

28°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

21°/34°