Protestele care se ţin lanţ de o lună şi jumătate s-au mutat, miercuri seară, pe stadion, la amicalul România-Uruguay. Circa 2.500-3.000 de suporteri ai echipelor de fotbal au strigat în favoarea Naţionalei României, dar şi împotriva lui Mitică Dragomir, a lui Mircea Sandu, precum şi contra proiectului minier de la Roşia Montană. Totodată, s-a scandat "România, stat poliţienesc!", "O dorinţă sinceră/România liberă!", "Săriţi cu toţii şi strigaţi tare/Că România nu e de vânzare!", "Ole, ola, refuzăm dictatura!", "Libertate pentru suporteri!", "S-a dat şpagă barosană pentru Roşia Montană!".
În repriza a doua, suporterii echipelor de fotbal au afişat un banner cu mesajul "FRF=RMGC" (Federaţia Română de Fotbal=Roşia Montană Gold Corporation), alături de o altă pancartă pe care scria "Aceeaşi mizerie", făcând, astfel, aluzie la "cererea" de sponsorizare trimisă din greşeală de Mircea Sandu la Asociaţia Alburnus Maior, confundată de acesta cu Roşia Montană Gold Corporation.
În acel moment, societatea de pază BGS a încercat să "rupă" rândurile, cu intenţia de a confisca mesajul, însă suporterii au format un scut uman în jurul pancartei "FRF=RMGC". La nici un minut după incident, jandarmii au coborât scările şi au intrat cu forţa în grupul de tineri care apărau pancarta. A urmat o bătaie generalizată în Peluza Sud, cu pumni, picioare şi pulane, "stropită" cu gaze lacrimogene.
O parte din tineri au fost împinşi de jandarmi şi oamenii BGS spre Tribuna a II-a, în timp ce alţii au mers la dubă. Stadionul a solidarizat cu suporterii agresaţi. "Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie!" a răsunat împrejur. Apoi, mai mulţi suporteri au început să cânte "Deşteaptă-te române!".
În conflictul de miercuri seara, nu s-au folosit gaze lacrimogene, ne-a spus Costel Gavrilă, inspectorul general al Jandarmeriei Române. Declaraţia domniei sale este contrazisă, însă, atât de