O cisternă încărcată cu 23 de tone de uree s-a răsturnat, în noaptea de miercuri spre joi, în afara părţii carosabile a DN 15, la intrarea în localitatea harghiteană Tulgheş, reprezentanţii Gărzii de Mediu susţinând că nu a existat poluare deoarece s-a scurs o cantitate mică de substanţă.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, joi, că autocisterna, încărcată cu 23 de tone de uree lichidă în concentraţie de 32 la sută, mergea de la Săvineşti la Sebeş, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În timp ce se deplasa pe DN 15, în localitatea Tulgheş, şoferul, din comuna bistriţeană Prundul Bârgălui, nu a adaptat viteza la carosabilul umed, iar cisterna s-a răsurnat în afara părţii carosabile.
Şoferul, care a rămas încarcerat în cabină, a reuşit să ceară ajutor prin 112.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu, a afirmat că echipajul de descarcerare de la Garda 2 Topliţa a reuşit să-l scoată din vehicul pe şofer în 10 minute şi, din cauză că acesta era rănit, a fost predat echipajului de ambulanţă, care l-a transportat la Spitalul Municipal din Topliţa.
Potrivit asistentei Codruţa Platon de la Secţia Urgenţă a spitalului, şoferul avea o contuzie la umărul drept şi a fost internat pentru investigaţii.
Între timp, un alt echipaj de pompieri a fost chemat la locul accidentului rutier întrucât din vehicul se scurgea uree.
"În asemenea concentraţie, ureea nu este toxică pentru mediul înconjurător şi nu prezintă pericol pentru om. Cantitatea de uree care s-a scurs din autocisterna răsturnată la Tulgheş nu a fost mare şi nu se pune problema existenţei unei poluări”, a declarat şeful Gărzii de Mediu Harghita, prim-comisarul Grigore Sabău.
Pompierii au