Liderul galeriei Universităţii Craiova reacţionează după ce o parte a suporterilor prezenţi pe Naţional Arena la meciul cu Uruguay au fost evacuaţi. Gabi Blondu' a fost printre cei prezenţi, dar spune că cel care a fost sancţionat este cel supranumit "Poştaşu". Şi un dinamovist şi un stelist au fost sancţionaţi, spune Gabriel Ţârcă.
Liderul suporterilor echipei Universitatatea Craiova, Gabriel Ţârcă, a declarat joi agenţiei MEDIAFAX că un membru al galeriei, Ovidiu Todoran, zis Poştaşu, a fost amendat de Jandarmerie cu 1.000 de lei şi a primit interdicţie 6 luni pe stadioane în urma incidentelor de la meciul România-Uruguay.
Cunoscut şi sub numele de Gabi Blondu, Ţârcă a adăugat că Ovidiu Todoran a fost sancţionat pentru "tulburarea liniştii publice".
"Poştaşu a fost amendat cu 1.000 de lei şi a primit interdicţie 6 luni. Au mai fost doi suporteri sancţionaţi, unul dinamovist şi unul stelist. E posibil ca dinamovistul să fie Răzvan, cel arestat în Bulgaria, dar nu ştiu sigur pentru că eram destul de departe. Jandarmii i-au sancţionat ca să îi dea exemplu. I-au amendat pentru tulburarea liniştii publice", a spus Blondu.
Şeful galeriei oltene susţine că jandarmii au acţionat abuziv la meciul amical de miercuri. "Noi, suporterii care eram în peluză, n-am încălcat nicio lege. Noi de la Craiova am avut o pancartă cu «Ştiinţa nu moare». Jandarmii au vrut să ne-o ia, dar nu le-am dat-o. Apoi, a apărut un banner cu FRF, care nu ştiu al cui era, probabil al grupului «Honore et Patria», şi atunci au intrat în noi. Au acţionat abuziv pentru că nu i-am provocat cu nimic. Abuzuri mai mari ca aseară nu am văzut de când mă duc pe stadioane. Noi n-am încălcat nici măcar Legea 4, care spune că nu ai voie să afişezi mesaje cu caracter rasist, injurios sau xenofob. De aia i-au şi amendat pentru tulburare pe cei trei", a precizat