Romania va ajuta Republica Moldova cu 100 milioane de euro, afirma presedintele Traian Basescu in aprilie 2010. Un program pornit cu multe sperante in ambele tari, ale caror guverne urmau sa se intalneasca regulat pentru a face lucrurile sa mearga. Dar sedinta comuna a guvernelor Romaniei si Republicii Moldova, care trebuia sa aiba loc in iunie 2011, a fost amanata de mai multe ori.
Primul gest consistent de politica externa al guvernului Ungureanu este organizarea acestei sedinte comune, pe 3 martie la Iasi. Vor bate atunci moldovenii obrazul romanilor care au promis dar nu s-au tinut de cuvant? Cristian Ghinea, director CRPE, si Vasile Ernu, scriitor nascut la Chisinau, fac bilantul acestor promisiuni intr-o discutie cu Vlad Mixich.
Cristian Ghinea
Noi am venit brusc cu o gramada de bani, dar fara pricepere si i-am dat Ministerului Dezvoltarii care nu are nicio expertiza pe Republica Moldova. Singurii bani cheltuiti au fost 8 milioane de euro pe care i-am dat ca interventie de urgenta la inundatiile din Republica Moldova, bani care au avut un efect spectaculos la nivel de imagine. Dar restul, s-au blocat. Acesti bani au fost bugetati in bugetul national pentru o perioada de 4 ani. Eu i-as fi dat la Ministerul de Externe, nu la Ministerul Dezvoltarii. La Externe sunt oameni care stiu dosarele pe Moldova si care sunt frustrati ca sunt bani blocati in partea cealalta. Trebuie sa fie cineva care sa-i coordoneze pe oamenii astia. E clar ca, dupa doi ani in care cele doua Ministere ale Dezvoltarii, din Romania si Moldova, nu s-au miscat, trebuie sa le iei jucaria. Eu asa as face in locul premierului Ungureanu.
Vasile Ernu
Una dintre problemele foarte mari ale proiectelor romanesti fata de Republica Moldova este ca acestea sunt deseori strict declarative. Exista un anumit tip de asteptare dincolo. Romania, in spati