Pe 28 februarie a.c., indicele industrial Dow Jones a avut o valoare de închidere peste 13.000, pentru prima oară din decembrie 2007. Luând în considerare uriasa emotie legată de criză, nu ar fi normal să ne întrebăm cum a fost posibil? Sunt trei motive principale si două secundare care explică această performantă.
1.Primul ar fi dorinta, disperarea oamenilor cheie de a crea, în mod artificial, monedă ieftină pentru totdeauna.
2.Al doilea, o nouă emisiune monetară. Anuntul din 2009 privind o nouă emisiune monetară a dus indicele Dow de la 9.500 la 12.800 până în primăvara trecută. O mare parte din evolutie s-a datorat, asadar, politicii de emisiuni monetare si convingerii factorilor de decizie că, prin “cumpărarea” de timp si dobânzi coborâte, economia se va vindeca de la sine.
3.Al treilea motiv important a fost abilitatea companiilor de a-si adapta pozitiv operatiunile si afacerile la ciclurile de dezvoltare globală. Multe companii au făcut o treabă excelentă, ceea ce a adus ca rezultat margini si câstiguri mai mari.
Apoi, cele două motive secundare:
1.În primul rând, Dow Jones nu cântăreste financiar atât de mult ca S&P-500.
2.În al doilea rând, vorbind despre actiuni individuale, sunt numai 30 de actiuni în Dow, iar performanta indicelui este de obicei condusă de IBM, Intel si Microsoft, plus McDonald's si Wall-Mart. Sunt toate companii conservatoare si extrem de bine administrate, defensive prin natura lor, astfel încât amestecul general de actiuni IT plus cele defensive pot explica în mod ciclic performanta crescută a indicelui Dow fată de alti indici, mult mai cuprinzători.
Ideea de bază: cât de bună este teoria unor dobânzi mici care creează un proces de autovindecare a economiei?
Acest lucru nu se întâmplă, mai ales dacă ne uităm cum cresc deficitul fiscal si somajul.