Incidentele de la partida România – Uruguay au stricat un rezultat remarcabil obţinut de naţionala lui Victor Piţurcă în faţa campioanei Americii de Sud.
Moda bătăilor pe stadioane pare să fi prins şi în România, însă dacă până deunăzi incidentele erau între suporterii formaţiilor adverse, acum conflictele sunt între fani şi forţele de ordine. S-a întâmplat şi la partida România- Uruguay, scor 1-1, lucrurile degenerând în repriza secundă.
Jandarmeria şi firma de pază BGS au intervenit în forţă în Peluza Sud, agresând câteva zeci de fani. În ciuda faptului că pe lângă nucleul revoltaţilor, care era alcătuit de fapt din membri de galerii, în respectivele sectoare se aflau femei şi copii, care n-aveau nicio legătură cu conflictul, forţele de ordine au luat totul, încă o dată, nefăcându-se nicio distincţie între beligeranţi şi oamenii normali. Maxi Pereira (numărul 5) şi Marius Niculae
Cum era de aşteptat, agresorii se disculpă sau pasează vina în curtea celorlalţi.„Vreau să lămuresc două lucruri. Toată lumea a spus că respectivii fani fac parte din galeriile lui Dinamo, Steaua sau Rapid, dar nu este aşa. Este, de fapt, vorba despre 40 de fani ai Universităţii Craiova, care au venit la meci special pentru asta. Noi am încercat doar să calmăm spiritele, iar Jandarmeria a intervenit în forţă atunci când s-a trecut la ruperi de scaune. Tot jandarmii au dat şi cu gaze, pentru că noi nu avem în dotare aşa ceva", a afirmat Antoniu Ungureanu, responsabilul în relaţia cu presa al firmei BGS. Din partea Jandarmeriei n-a fost nicio reacţie oficială, dar ieri s-a descoperit că în mijlocul suporterilor se aflau şi fani cu antecedente neplăcute pe stadioane.
Trei fani sancţionaţi
Unul dintre ei este cel poreclit Poştaşul, care în 2006 a intrat pe teren la un meci Universitatea Craiova - Dinamo, încercând să-i arunce lui Claudiu Niculescu un fular în fa