Consiliul National al Audiovizualului a decis astăzi să amâne votul asupra sancțiunii pe care urmează să o dea postului Antena 3, deoarece cazul a fost comasat cu o plângere nouă, venită din partea lui Adriean Videanu, împotriva postului. Pe 22 februarie, la emisiunea „Sinteza zilei”, moderatorul Mihai Gâdea l-a catalogat drept „nesimțit” și „dobitoc” pe președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duță.
Consiliul Naţional al Audiovizualului a amânat din nou, astăzi, luarea unei decizii în cazul emisiunii "Sinteza zilei" din 22 februarie, de la Antena 3. Această hotărâre a fost luată deoarece cazul a fost comasat cu o plângere nouă, venită din partea lui Adriean Videanu, împotriva Antena 3, dar și cu o serie de alte emisiuni ale Antenei 3, reclamate pentru limbaj injurios și în cazul cărora CNA nu a aplicat încă nicio sancțiune. La toate acestea se adaugă și presiunile exercitate asupra membrilor Consiliului.
Războiul dintre Antena 3 și CNA a atins însă cote maxime, iar reprezentanta Preşedinţiei în CNA, Narcisa Iorga, a susţinut, într-o conferinţă de presă, că a fost ameninţată cu moartea. Membrii CNA au explicat că sancţiunilor primite de posturile trustului Intact anul trecut, trust care a acuzat politizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului, sunt corecte.
Pe de alta parte, Antena TV Group a formulat un punct de vedere prin casa de avocatură Cozmaciuc Puiu şi Oprea și a solicitat, ieri, Consiliului să ofere timp, pentru ca postul să își poată formula o poziție în cazul emisiunii realizate de Mihai Gâdea.
Astăzi, președintele CNA, Răsvan Popescu, a solicitat ca votul asupra sancțiunii să fie amânat, pentru a doua oară, până săptămâna viitoare, deși Narcisa Iorga, Dan Grigore, Ioan Onisei și Gelu Trandafir au argumentat că, la dezbaterile de marți, reprezentanta postului Antena 3 la CNA, Mirela Bomboe, a expus punctul de ve