De obicei, la noi ninge de Mărţişor. Păi, nu v-am spus noi, zic bătrânii sau cercetătorii de etnografie şi folclor, suntem doar la mijlocul lui februarie, pe stil vechi, cel de acum 100 de ani. O fi zăpada mieilor? No offence, Mr. G. Becali, dar aşa se spune, chit că a jucat, cică, România, Steaua făcându-se de râs mai devreme. Aşa am văzut că ninge din nou, privind meciul aşa-zis amical de mier-curi, 29 februarie. Ajungi să crezi că luna asta în mod special a avut o zi în plus, ca să nu te apuce ninsoarea în seara de Mărţişor. Aşa, ne-am trezit cu o pătură proaspătă şi diafană de nea pufoasă, albă ca sinceritatea, strălucitoare ca iubirea, nu peste ghioceii care, băieţi deştepţi, stau undercover sub doi metri de zăpadă şi doi centimetri de sol, ci peste greţoasele monumente ad-hoc de zăpadă îngheţată, murdare până la insuportabil, care ţin captive maşini sau gunoaie urbane. Măcar noi să nu le mai vedem, că autorităţile sigur nu le văd. În Suceava, nici nu a căzut zăpada prea bine şi din belşug, fără număr-fără număr, că poliţaii au şi oprit circulaţia pe anumite artere de circulaţie. O fi o coincidenţă faptul că în Bucovina bărbaţii, şi nu femeile, primesc mărţişoare. În Bucureşti, poliţia opreşte femeile-şofer să le dea un mărţişor, poate că în Bucovina opresc circulaţia pentru femeile în căutare de mărţişoare pentru bărbaţi.

Şi uita aşa a dat buzna peste noi această fantastică datină a Mărţişorului, care, de se năştea la americani, acum tot globul se lega cu şnururi alb-roşii, iar Dinamo şi Coca-Cola erau firmele cu cel mai tare impact publicitar. Sunt multe obiceiuri şi practici legate de acest eveniment, de venirea primăverii, încât mă declar, în cea mai pură tradiţie românească, Fan Mărţişor. Este şi multă subiectivitate aici, pentru că este o tradiţie cu foarte mare încărcătură artistică, de tradiţionalul fir alb-roşu, în situaţii excepţionale acceptându