Marian Filimon, preşedintele PIMM, susţine că doar una din trei societăţi comerciale gălăţene are în derulare sau intenţionează să demareze un proiect investiţional şi asta se răsfrânge negativ asupra ritmului de dezvoltare economică a judeţului. În opinia sa, de vină este lipsa sprijinului din partea autorităţilor.
La Comisia de Dialog Social desfăşurată ieri în sala de consiliu a Prefecturii, Marian Filimon, preşedintele Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijloci (PIMM) Galaţi a prezentat o situaţie privind declinul investiţiilor realizate cu capital privat în judeţul Galaţi.
„Este greu să se facă o evaluare obiectivă a evoluţiei investiţiilor.Am realizat totuşi un sondaj pe un eşantion de 100 de agenţi economici importanţi şi am constatat că doar unul din trei, are în curs de realizare sau intenţionează să investească în 2012 sau într-o perspectivă nu foarte îndepărtată", a afirmat preşedintele PIMM Galaţi
Marian Filimon spune că evaluarea solicitată de către autorităţi s-a lovit de „discreţia" oamenilor de afaceri care nu au curaj să-şi „desconspire" intenţiile.
„La ce bun să o facă dacă nimeni nu-i sprijină, ba dimpotrivă mai degrabă le bagă beţe în roate iar acum în an electoral mai intervine un risc pe care prefer să nu-l amintesc?!", a întrebat retoric reprezentantul investitorilor gălăţeni
Acesta a mai precizat că, deşi în judeţul Galaţi funcţionează şi depun bilanţuri 14.000 de societăţi comerciale, nivelul investitiţiilor pe care le realizează acestea este departe de a fi mulţumitor.
„Într-un clasament realizat după numărul şi valoarea investiţiilor din Regiunea de Sud-Est, Galaţiul se situează pe locul patru, fiind depăşit, nu numai de Constanţa şi Buzău, ci şi de Brăila. Brăilenii sunt deasupra noastră inclusiv la acest capitol", a mai afirmat Marian Filimon.
Oferind câteva e