L-am ascultat pe domnul F. I., Head of Capital Markets la o banca activa pe piata locala, intr-o emisiune televizata vorbind despre recenta emisiune de obligatiuni a statului roman in SUA. Ce mi-a atras atentia a fost un comentariu pe care l-am tot auzit dar pana acum nu l-am explicat. Este vorba de asa zisa limita a pietei locale denominate in lei de a finanta obligatiunile statului roman emise in lei pe aceasta piata. Argumentul folosit de dumnealui, dar si de altii, este ca bancile locale au anumite limite de expunere pe statul roman. Mai explicit, exista o limita impusa de departamentele interne de risc pana la care pot sa cumpere active emise de statul roman. Rezulta de aici ca statul roman este nevoit sa se imprumute si pe alte piete pentru ca nu poate sa gaseasca suma necesara doar pe piata locala. Prima parte cu limita este adevarata dar partea a doua este falsa, scrie Florin Citu pe blogul lui..

Mai intai cateva detalii. La fiecare licitatie a statului roman participa doar dealerii primari, banci aprobate de catre Ministerul Finantelor si BNR. Doar aceste banci au voie sa cumpere obligatiuni direct de la Ministerul de Finante pe asa numita piata primara. Fiecare dintre aceste banci are o anumita suma maxima pe care o poate folosi pentru a cumpara obligatuni sau alte active ale statului roman. Pana aici ar parea ca da piata locala este limitata.

Dar nu este asa. In primul rand exista o piata secundara unde bancile care cumpara de pe piata primara pot sa vanda din obligatiuni pentru a elibera din “limita”.

In al doilea rand si mult, mult mai important, la licitatiile BNR bancile care sunt dealerii primari pot participa in nume propriu sau in numele clientilor. Prin introducerea clientilor in ecuatie deodata suma de bani pe care o poate imprumuta ministerul de finante este egala cu suma de bani aflata in circulatie la nivel glob