Mesajul a fost trimis. Multumesc!

COPIII DAMNAȚI AI NEBUNILOR: cum se explică agresivitatea macabră a părinților

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 1 martie 2012 ·

În mai puţin de un an, peste 8.000 de copii au fost bătuţi ori exploataţi de cei ce le-au dat viaţă.

Mama din Braşov care şi-a decapitat săptămâna trecută bebeluşul, tatăl din Cluj care a dispărut cu cei doi copii şi care e suspectat că i-ar fi ucis aduc în discuţie modul în care reuşeşte statul să-i protejeze pe cei mici de propriii părinţi.

Criminalii de azi sunt părinţii agresivi de ieri

Conform specialiştilor, astfel de cazuri macabre apar când un părinte îşi dezvoltă, în timp, apetitul agresiv faţă de propriul copil.

Esenţial este ca cei din jur, oameni simpli sau autorităţi, să reacţioneze când văd un copil în suferinţă. De multe ori, indiferenţa celor din jur duce la apariţia cazurilor extreme.

"Orice persoană fizică sau juridică, precum şi copilul, poate sesiza autorităţile abilitate de lege să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme de violenţă", spun reprezentanţii "Salvaţi Copiii" România.

La numărul 983, "Telefonul copilului" poate fi sesizată orice formă de abuz ori neglijenţă.

Părinţi trimişi în judecată

Conform datelor Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului, în 2010 au fost trimişi în faţa Instanţei 483 de părinţi care au fost violenţi faţă de copiii lor.

De asemenea, până la sfârşitul lunii septembrie 2011, 8341 de copii au fost abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi de cei care le-au dat viaţă.

PROCEDURĂ

Ce trebuie să faceţi când observaţi că un copil este abuzat

Sorin Braşoveanu, şeful Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău spune că autorităţile pot lua un copil din familia lui, fără voia părinţilor, doar după ce cazul ajunge în instanţă.

La sate, vecinii trebuie să anunţe imediat Primăria, iar dacă nu se iau măsuri rapide, să sune la 983.

“Dacă faptele sunt grave, iar părinţii se opun intervenţiei, putem lua

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 36 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Trafic blocat pe DN2, Suceava, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit / Cinci persoane au fost rănite urmând să fie transportate la spital

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit, pe DN 2, în judeţul Suceava, toate victimele urmând să fie transportate la spital. Traficul rutier este bloca

Trump se declară „foarte dezamăgit” de Putin și amenință Rusia cu taxe vamale de 100%

Mediafax acum o ora
„Vom aplica taxe foarte severe dacă nu ajungem la un acord în 50 de zile, taxe de aproximativ 100%, le numiți taxe auxiliare, știți ce înseamnă asta”, mai spune Trump, potrivit The Guardian. El repetă că este „foarte dezamăgit” de președintele Rusie

Nicuşor Dan spune că Franţa joacă un rol esenţial în apărarea Flancului estic al NATO: „Inclusiv prin conducerea Grupului de luptă desfăşurat pe teritoriul României”

Adevarul acum 22 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni, la recepţia organizată la București de Ziua Naţională a Franței, că această țară joacă un rol esenţial în apărarea Flancului estic al NATO, inclusiv prin conducerea Grupului de luptă desfăşurat pe teritoriul

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°