Davy Jones, fostul actor şi solist englez al The Monkees, trupă rock emblematică a anilor '60, a încetat din viaţă la locuinţa sa din Florida, SUA, la vârsta de 66 de ani.
„Cel de-al 19-lea district al biroului de medicină legală a fost informat despre moartea domnului Davy Jones", a anunţat biroul de medicină legală din Florida, statul în care murit starul. Potrivit site-ului TMZ, specializat în informaţii cu şi despre celebrităţi, citat de Agerpres, cântăreţul a murit în urma unei crize cardiace.
În anii 1960, The Monkees, compusă din Micky Dolenz, Michael Nesmith, Peter Tork şi Davy Jones, a cunoscut faima datorită unor hituri precum „I'm a Believer“, „Pleasant Valley Sunday“ sau „Last Train to Clarksville“.
Davy Jones, născut la Manchester, avea patru fiice, Talia Elizabeth, 43 de ani, şi Sarah Lee, 40 de ani, din primul mariaj cu Linda Haines şi Jessica Lillian, 30 de ani, şi Annabel Charlotte, 23 de ani, din a doua căsătorie, cu Anita Pollinger. În prezent, Jones se afla la treia căsnicie, cu prezentatoarea TV Jessica Pacheo.