Mariano Rajoy, premierul Spaniei, a cerut susținerea partenerilor europeni ai țării sale în încercarea de a relaxa ținta de reducere a deficitului pentru țara sa, provocând îngrijorarea asupra interferenței politice în cadrul noilor reguli fiscale ale Uniunii.
Rajoy, al cărui Partid Popular (PP) a câștigat alegerile parlamentare de la sfârșitul anului trecut, a declarat miercuri că Spania „va face tot ce-i stă în putință” pentru a reduce deficitul deoarece sectorul public nu-și poate permite să cheltuiască cu 90 de miliarde de euro mai mult decât încasează în fiecare an, anunță publicația financiară „Financial Times”.
Cu toate acestea, iminența recesiunii economice și o moștenire fiscală a guvernului Socialist anterior mult mai grea decât era anticipat - deficitul pe 2011 a fost de 8,5%, cu mult peste ținta de 6% convenită cu Uniunea Europeană – va face extrem de dificilă încercarea de a respecta ținta de deficit pe 2012 de 4,4% din produsul intern brut.
Vezi de ce deficitul bugetar pe 2011 al Spaniei a depășit cu 2,5% ținta convenită cu Uniunea Europeană
Citește și despre enormele datorii ale sistemelor medicale din țările de la periferia zonei euro
Deficitul Spaniei, subiect de dezbatere
„Acesta este un subiect bun de dezbatere: este logic să menținem aceste ținte, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat?” a declarat Joaquín Almunia, comisarul european din partea Spaniei. „Aceasta este o discuție politică, discuție care ar putea începe mâine (vineri) în cadrul Consiliului European și cred că este mai bine ca această discuție să fie purtată cu cât mai multe informații pe masă”.
Public, José Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene, a reafirmat faptul că el și instituția pe care o conduce nu poate să ia, încă, o decizie în ceea ce privește ajustarea țintei de deficit a Spaniei.
„Încă nu avem o ima