A fost publicat, în sfârșit, anunțul privind organizarea licitației organizate de Consiliul Județean pentru construirea pistei aeroportului de la Ghimbav. Data licitației este 2 aprilie, iar pentru acest demers președintele Consiliului Județean Braşov s-a luptat mai bine de două luni cu Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), care a tergiversat acest lucru.
Valoarea estimată a contractului este de 17,705 milioane de euro fără TVA (aproximativ 21,5 milioane de euro). Câştigătorul licitaţiei va trebui să construiască o pistă de decolare/aterizare cu o lungime de 2.820 de metri şi o lăţime de 45 de metri, precum şi cu acostamente de 7,5 metri pe fiecare parte a acesteia.
Potrivit anunţului de licitaţie, Consiliul Judeţean Braşov „îşi rezervă dreptul de a achiziţiona noi lucrări de la operatorul economic a cărei ofertă este declarată câştigătoare”. Conform bzb, Consiliul Judeţean Braşov estimează că va primi un număr de cinci oferte. Preţul va conta în proporţie de 80% în atribuirea contractului, în timp ce 20% va fi reprezentat de durata garanţiei. Aceasta ar trebui cuprinsă între trei şi nouă ani.
CITEȘTE ȘI:
A fost publicat, în sfârșit, anunțul privind organizarea licitației organizate de Consiliul Județean pentru construirea pistei aeroportului de la Ghimbav. Data licitației este 2 aprilie, iar pentru acest demers președintele Consiliului Județean Braşov s-a luptat mai bine de două luni cu Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), care a tergiversat acest lucru.
Valoarea estimată a contractului este de 17,705 milioane de euro fără TVA (aproximativ 21,5 milioane de euro). Câştigătorul licitaţiei va trebui să construiască o pistă de decolare/aterizare cu o lungime de 2.820 de metri şi o lăţime de 45 de metri, precum şi cu acostamente de 7,5