Soarta echipei Săgeata Stejaru se va decide astăzi, când cererea de retragere din campionat va fi analizată de Consiliul Director.
Problemele financiare au pus capac uneia dintre cele mai promiţătoare echipe de fotbal din Liga secundă. Cu mari şanse de promovare, Săgeata Năvodari este pe moarte. Finanţatorii au planuri să readucă echipa în campionat de la anul, însă în Liga a III-a. „Da, este prima noastră opţiune şi sperăm că va fi aprobată de Consiliul Director. Ne desfiinţăm, ne reorganizăm pentru plata datoriilor, dar sezonul viitor ne vom înscrie în C, aşa cum spune regulamentul", a declarat Dumitru Rida, preşedintele Consiliului de Administraţie al Săgeata Năvodari. Desfiinţarea a fost confirmată şi de către antrenorul Constantin Gache, care s-a declarat un om... liber: „Nu ne-au dat banii, ne desfiinţăm. Toată lumea este liberă. Eu, jucătorii... Nu am apucat să mai discutăm cu cei din conducerea clubului. Ce să mai discutăm?". Vestea nu i-a picat bine nici primarului oraşului Năvodari, Nicolae Matei. Aşa cum se ştie, administraţia locală năvodăreană a făcut eforturi financiare pentru a ajuta clubul. „Nu am ce să fac. Este o situaţie de fapt, atâta poate Năvodariul. Dacă nu am reuşit, asta este. Ferească Dumnezeu de mai rău. Eu, de la firma mea, din dividende, le-am dat 3 miliarde jumătate ca să înceapă campionatul. Adevărul este că nici lumea nu se prea înghesuia la stadion", a declarat Nicolae Matei, primarul oraşului Năvodari.
Aşa cum ZIUA de Constanţa v-a mai informat, echipa Săgeata Năvodari a trecut printr-o perioadă neagră din punct de vedere financiar. Jucătorii şi staff-ul tehnic nu şi-au mai primit banii de luni bune, iar finanţatorii rămaşi să sprijine echipa nu mai au resursele băneşti necesare.
Fotbalul trece, afacerile rămân
Adoptat de oraşul Năvodari, clubul înfiinţat în localitatea tulceană Stejaru părea să aibă un