- Social - nr. 964 / 1 Martie, 2012 De mai bine de douazeci de ani, invatamantul romanesc se tot reformeaza, fara sa se si vada semnele unei schimbari fundamentale in bine, ale unei modificari substantiale de perceptie, de viziune si de mentalitate. Dimpotriva. Cu cat mai inversunate sunt reformele, cu atat mai precar e sistemul educational, lipsit de orizont, lipsit de finantare corespunzatoare, lipsit de continuitate in evolutia sa. Atata vreme cat educatia va fi dependenta intr-o masura covarsitoare de politic si de politica, nu prea sunt sanse ca invatamantul romanesc sa se indrepte spre o traiectorie a performantei si a competitivitatii cu cel european. Reforma educatiei a inceput, in Romania, cu pasi timizi, imediat dupa 1990, pentru a capata un puternic impuls in perioada cand functia de ministru al invatamantului era indeplinita de profesorul Andrei Marga. A urmat ceea ce stim cu totii: fiecare guvern a aplicat in practica propria sa viziune asupra educatiei, anihiland eforturile anterioare si venind mereu cu initiative "noi”, dar nu neaparat adecvate realitatilor romanesti. S-au modificat, astfel, structuri si planuri de perspectiva, s-au demolat unele initiative benefice, au fost restructurate si reformate componente ale educatiei care erau altfel functionale, s-a apelat la improvizatii si la demersuri pripite, preluate rapid, lautareste. Tot acest elan reformist ce tinde sa se eternizeze nu are, desigur, deloc sorti de izbanda in absenta unei stranse legaturi cu realitatea concreta a sistemului de invatamant si a unei certe vointe politice conjugate care sa il concretizeze. Finantarea corespunzatoare, insubordonarea fata de factorul politic, sincronizarea invatamantului romanesc cu cel european, descentralizarea si accentul pus pe competenta si performanta, in detrimentul diletantismului si amatorismului, acestea ar fi, cred, elementele ce ar putea duce l