Metro Cash & Carry România a lansat programul „La Doi Paşi”, un concept de franciză menit să susţină micii comercianţi independenţi din comerţul tradiţional. Aproximativ 200 de magazine de pe piaţa românească s-au alăturat acestui program și peste 80 dintre acestea fiind deja funcţionale după proiectul pilot.
Franciza „La Doi Paşi” oferă revânzătorilor şansa de a face parte dintr-o reţea naţională, la libera lor alegere, spre a beneficia de numeroase avantaje care sa-i ajute in creşterea competitivităţii pe piaţă.
Metro va furniza cursuri de instruire, consultanţă privind alcătuirea sortimentaţiei şi monitorizare profesională a preţurilor, adaptată la sectorul respectiv. Clienţii vor beneficia, de asemenea, şi de asistenţă pentru marketing.
Spre deosebire de modelele obişnuite de franciză, programul „La Doi Paşi” permite proprietarilor de magazine să-şi păstreze independenţa financiară şi operaţională, pe durata întregii colaborări.
„Serviciile pe care le oferim în cadrul francizei La Doi Paşi sunt rezultatul consultării frecvente cu clienţii noştri, La Doi Paşi fiind urmarea firească a programului de consultanţă conceput pentru comerţul tradiţional, <
Principalul obiectiv al Programului „Trader Support & Partnership” (TS&P) are în vedere profesionalizarea clienţilor revânzători şi modernizarea magazinelor acestora.
„Comerţul tradiţional are o istorie în România, iar noi dorim să-l sprijinim în continuare. Ne manifestăm deja acest sprijin prin toate programele de instruire pe care le-am oferit micilor revânzători in ultimii 4 ani, iar acum, în 2012, prin franciza La Doi Paşi”, a mai spus Mar