Nu există student care să nu ştie povestea furturilor din vestiarul Spitalului de Urgenţă din Bucureşti. Fiecare poate să-ţi zică o listă lungă cu obiectele care s-au furat la seria lui şi pe cine suspectează. Nici unul din ei nu a cerut însă ajutorul profesorilor sau al poliţiei. Dra Sorina Vasile scrie în acest număr, la rubrica Student la medicină, despre resemnarea şi reticenţa studenţilor în faţa tristei situaţii.
Povestea furturilor din Spitalul de Urgenţă din Bucureşti. Despre curiozitate, resemnare şi laşitate. Stagiile la Spitalul de Urgenţă din cartierul Floreasca sunt motiv de ceartă şi invidie printre studenţii de la Facultatea de Medicină – toată lumea vrea aici pentru că „se face carte“ şi examenele nu cer „absurdităţi“ – adică se iau în general note mari. Dar până la rai, treci prin purgatoriu… Până la stagiu, treci prin vestiar.
„Triunghiul Bermudelor“, la Floreasca
„Gaura neagră“ sau „triunghiul Bermudelor“ din Floreasca, aşa îi zic unii colegi. E o debara galbenă pitită la intrarea spitalului, unde se îmbracă în doctori câteva zeci de studenţi şi rezidenţi. De aici dispar mai mereu bani şi electronice şi, uneori, abonamente de transport în comun, cărţi şi chei. Dar nu există nici săptămână fără Sherlock Holmes. Reîncarnat în student la medicină. Încearcă să rezolve furturile: intervievează femeile de serviciu, vânzătoarele de la ziare, paznicii, angajatele care au grijă de vestiar, colegii şi pe cine altcineva se nimereşte. E mereu câte o discuţie şi o teorie improbabilă despre vinovaţi: „– E clar, oamenii sunt din spital, colaborează între ei. Paznicii!“, spune unul; „– Ba nu! Femeile care păzesc vestiarul“; „– Studenţii sunt!“ sau „– Eu cred că sunt hoţi profesionişti, nu lucrează în spital!“. Niciunul din colegii mei de an nu le-a spus însă profesorilor despre furturi şi niciunul nu a chemat poliţia. „– De ce,