Ieri, Grupul de Investigaţii Politice a publicat declaraţiile de avere ale lui MR Ungureanu din care rezultă că soţia acestuia a încasat în ultimii doi ani de la OMV 170.000 de euro, pentru servicii de consultanţă medicală. Primul ministru încă nu a răspuns, cum nu a răspuns nici unei alte informaţii similare care mai circulase în presă în preajma instalării sale în funcţie.

Şi totuşi, ar fi trebuit neapărat să o facă. În primul rînd, pentru că situaţia e puţin bizară şi cam seamănă cu cea a fostului primar clujean, a cărui soţie primea şi ea sume consistente pentru o consultanţă puţin plauzibilă. Întrebarea care se pune de la sine e: cam ce consultanţă ar putea oferi OMV-ului un medic anestezist român, de 7.000 de euro pe lună, mai ales dacă în acelaşi timp lucrează şi la un spital din România?

Desigur, nu e exclus, dar dacă consultanţa chiar a existat, primul ministru are obligatia să o dovedească. Asta este regula funcţiei publice, mai ales a celor foarte importante. Atunci cînd se aduce o acuzaţie rezonabilă şi plauzibilă, un prim ministru nu poate să se prevaleze pur şi simplu de prezumţia de nevinovăţie, ci trebuie să se dezvinovăţească el. Poate că nu e complet logic şi corect, dar aşa e.

Însă, cum bine subliniază GIP, şi dacă activitatea de consultanţă a avut loc în mod corect, plata respectivă crea un conflict de interese evident între şeful SIE şi un actor strategic a cărui influenţă în România e mai mare decît cea a Bulgariei. Şi în această eventualitate, primul ministru e obligat să dea explicaţii.

După două decenii de democraţie, se pare că un “sărac şi cinstit” pe deceniu e tot ce poate suporta politica noastră. Anii 90 l-au avut pe Iliescu, ultimul deceniu pe săracul, cinstitul şi obiditul Boc. În rest, corupţia pare a fi nu doar o posibilitate de îmbogăţire lipsită de riscuri pentru cei care deţin puterea, ci un ritual de iniţ