Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheorghe Carp: "Avem secţii care stau în doi medici"

Publicat in Bihoreanul, joi 1 martie 2012 ·

Fost director al Spitalului de Pediatrie până în 2008, când a renunţat la funcţie pentru a deveni viceprimar alături de Ilie Bolojan, cunoscut prin stilul adesea "şantieristic" cu care a ţinut în frâu lucrările de infrastructură din oraş, doctorul Gheorghe Carp a renunţat şi la această poziţie pentru şefia Spitalului Judeţean, câştigată săptămâna trecută printr-un concurs fără concurenţi.

De ce şi-a dorit această poziţie şi ce vrea să facă, explică acum pentru cititorii BIHOREANULUI.

N-am fost privit chiorâş

- Şef de spital, viceprimar, iarăşi şef de spital, dar la altul... Ce le răspundeţi celor care zic că v-aţi "sucit"?

- Am mai spus-o, dar repet. Când eram în PDL şi am vrut să candidez la Primărie, colegii nu au procedat statutar, ignorând sondajul care îmi dădea cele mai multe şanse. Deci nu mai aveam ce căuta într-un partid care nu-şi respecta propriul statut. Totodată, ca director la Spitalul de Copii, colaboram foarte bine cu prefectul Ilie Bolojan, care mergea personal cu şefii de spitale la Minister pentru a obţine fonduri. Fiind de bună credinţă, am considerat normal să fac parte din echipa sa. Pe de altă parte, celor care m-ar acuza le spun să se uite în oraş: în 3 ani s-a făcut ce nici măcar nu s-a încercat în toţi ceilalţi. S-au construit poduri şi străzi noi, iar în domeniul sanitar în loc să avem 6 spitale cu 6 directori şi tot atâtea echipe de adjuncţi avem două, cu strategii unitare. Deci nu m-am "sucit" deloc. Consider că peste tot lucrez în folosul orădenilor, şi veţi vedea şi la Judeţean rezultate.

- Nu regretaţi că nu s-a găsit nimeni care să nu vă lase să candidaţi singur?

- Nu m-am gândit la asta şi, oricum, lucrurile pe care trebuie să le fac sunt aceleaşi. În 2007 am dat concurs la nivel regional, cu comisie de la Minister, şi am avut a doua medie pe Transilvania. Acum, în plus, am avut avantajul de a fi fă

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 9 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°