Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocatul Poporului: Texte din legea ANI nu sunt constituţionale

Publicat in Ziua Veche, vineri 2 martie 2012 ·

Avocatul Poporului a apreciat, în punctul de vedere solicitat de Curtea Constituţională, că în Legea de organizare şi funcţionare a ANI sunt texte neconstituţionale, a declarat, vineri, Prof. univ. dr. Gheorghe Iancu.

Şeful Instituţiei Avocatul Poporului a precizat, într-o conferinţă de presă că, în urmă cu aproximativ două săptămâni, CCR a cerut Instituţiei punctul de vedere privind o excepţie ridicată la CCR referitoare la neconstituţionalitatea Legii ANI, informează Agerpres.

Gheorghe Iancu a spus că şi punctul de vedere al instituţiei pe care o reprezintă a fost în sensul că anumite texte din Legea ANI sunt neconstituţionale, deoarece au fost reintroduse în noua lege, deşi fuseseră declarate anterior neconstituţionale de judecătorii CCR.

“Cei de la ANI trebuie să înţeleagă că sunt anumite texte declarate neconstituţionale de CCR, iar lumea s-a plâns. (…) Sunt foarte mulţi oameni care s-au plâns la noi, inclusiv deputaţi. (…) Legea trebuie să rămână, instituţia rămâne, dar ce cuprinde legea este problema, adică sunt vreo trei-patru texte care transformă ANI într-o instanţă de judecată. Acele texte, aşa cum a spus CCR, nu neapărat noi, trebuie să nu mai existe acolo”, a afirmat Gheorghe Iancu.

Avocatul Poporului a apreciat, în punctul de vedere solicitat de Curtea Constituţională, că în Legea de organizare şi funcţionare a ANI sunt texte neconstituţionale, a declarat, vineri, Prof. univ. dr. Gheorghe Iancu.

Şeful Instituţiei Avocatul Poporului a precizat, într-o conferinţă de presă că, în urmă cu aproximativ două săptămâni, CCR a cerut Instituţiei punctul de vedere privind o excepţie ridicată la CCR referitoare la neconstituţionalitatea Legii ANI, informează Agerpres.

Gheorghe Iancu a spus că şi punctul de vedere al instituţiei pe care o reprezintă a fost în sensul că anumite texte din Legea ANI sunt neconstituţionale,

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 2 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 2 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 2 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 6 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control riguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum o ora
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

Zelenski îl acuză pe premierul slovac că deschide un al doilea front energetic contra Kievului

G4Media acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat sâmbătă pe premierul slovac Robert Fico că deschide de ”al doilea front energetic” contra Ucrainei la ordinul Rusiei, în contextul escaladării diferendului între Kiev şi Bratislava privitor la tra

Primarul general al Capitalei speră ca până în vara acestui an rezultatele referendumului din 24 noiembrie să fie transpuse în legislaţie

News.ro acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că Parlamentul este cel care trebuie să transpună în legislaţie rezultatele referendumului la care bucureştenii au fost chemaţi în 24 noiembrie şi ale cărui rezultate au fost validate.

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°