* procurorii DIICOT au efectuat două percheziţii domiciliare la Brăila în vederea identificării membrilor unui grup infracţional organizat * percheziţiile au avut loc ca urmare a unei acţiuni mai complexe, ce a presupus 26 de descinderi în Bucureşti, dar şi în Giurgiu, Târgovişte şi judeţele Vrancea şi Ilfov * membrii grupării, al cărui lider este în Giurgiu, au racolat peste 50 de tinere pe care le-au obligat să se prostitueze
Două percheziţii domiciliare au fost efectuate la Brăila de către procurorii DIICOT în vederea identificării membrilor unui grup infracţional organizat, specializat în traficul de persoane. În total, la nivel naţional, au avut loc 26 de percheziţii, majoritatea în Bucureşti, dar şi în alte judeţe din ţară.
Procurorii DIICOT au pornit pe urmele grupării infracţionale, formată din 37 de persoane, care au racolat peste 50 de tinere pe care le-au obligat să se prostitueze. În urma percheziţiilor, un număr de 30 de persoane au fost duse la sediul DIICOT pentru audieri.
După cum se precizează pe site-ul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrala, au fost efectuate 26 de percheziţii domiciliare - 18 în municipiul Bucureşti, 2 în municipiul Giurgiu, 2 în municipiul Brăila, 2 în judeţul Vrancea, 1 în municipiul Târgovişte şi 1 în judeţul Ilfov. Scopul a fost acela de a destructura un grup infracţional organizat, constituit din 37 de persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 53 de ani. "În fapt, se reţine că, sub coordonarea liderului grupării, invinuitul Stoica Marian, din municipiul Giurgiu, membrii grupării au racolat peste 50 de victime, majore şi minore, din judeţele Giurgiu, Dâmboviţa, Olt şi Vrancea, pe care, prin ameninţări şi violenţe, le-au exploatat sexual prin obligarea la practicarea prostituţiei în Italia - regiunile Milano, Calabria-Rosarno şi Mess