Costache Chihaia a fost comandantul dorobanţilor din prima jumătate a secolului 19 care asigurau ordinea şi paza în capitala ţării. A fost un căpitan corupt, samavolnic şi sadic, al cărui nume speria chiar şi pe cei mai curajoşi.

Activitatea sa în serviciul poliţiei bucureştene a început în 1824, dar teribila sa faimă s-a accentuat prin 1836 şi mai cu seamă în jurul anului 1840, în timpul în care şeful poliţiei era logofătul Manolache Florescu.

În 1842, când la cârmuirea Ţării Româneşti a venit Gheorghe Bibescu, şeful poliţiei a fost înlocuit de apropiatul căpitanului Costache, logofătul Iancu Maniu. În acel moment, şeful dorobanţilor a devenit imun în faţa autorităţilor. Timp de 26 de ani protejatul celor doi boieri care au condus poliţia Capitalei a fost biciul de foc şi urgia unei populaţii înspăimântate şi terorizate până dincolo de marginile răbdării.

Torţionar de carieră, criminalul „geamalei"

Faima lui Costache Chiorul, numele după care a intrat în limbajul popular, a pătruns deopotrivă între negustorii şi mahalagii paşnici şi cinstiţi ai Bucureştiului, ca şi între vagabonzii, borfaşii şi tâlharii de toate categoriile, care jecmăneau sau jefuiau la drumul mare. Pentru toţi la un loc, Chiorul era omul fără milă de care nimeni nu se putea apăra. Biciul lui făcut din mai multe curele împletite cu vârfurile plumbuite, ajunsese un simbol al cruzimii poliţieneşti din Bucureştiul de altădată.

Faptele sale, nesfârşit de multe şi sângeroase, au intrat toate în uitare, dar unii bătrâni încă mai cunosc poveştile despre „metoda sa de a face cercetări" şi de gama variată a mijloacelor de a schingiui ca să obţină mărturisirea convenabilă.

Una dintre istorisirile despre temutul căpitan de poliţie o găsim în cartea lui Alexandru Antemireanu. În mahalalele de altădată exista un joc românesc pe nume geamala, cu caracter tradiţional, în care er