În multe dintre oraşele ţării facturile la căldură aferente lunii ianuarie au crescut cu 20 - 25% faţă de luna precedentă. În unele oraşe, însă, precum Târgu Mureş, majorarea a fost de 12%, în timp ce la Deva s-a ajuns la 30%, iar la Galaţi la cel puţin 35%. Pentru a vedea care sunt creşterile de preţuri din toate marile oraşe, accesaţi site-ul Mediafax.ro.
La Alba Iulia, oraş în care nu mai există de anul trecut sistem centralizat de termoficare, facturile plătite de locuitori pentru gazul folosit la încălzirea apartamentelor au fost în ianuarie cu aproape 25% mai mari faţă de luna decembrie a anului trecut.
La Arad, reprezentanţii Uniunii Locale a Asociaţilor Locative (ULAL) au calculat că factura pentru consumul de agent termic din ianuarie a crescut cu 25% de luna anterioară.
Şi la Bistriţa, unde majoritatea oamenilor nu mai sunt racordaţi la sistemul centralizat de încălzire, facturile aferente lunii ianuarie au crescut, faţă de luna decembrie 2011, în medie cu 30 la sută.
La Botoşani, costurile încălzirii pentru luna ianuarie faţă de decembrie 2011 au fost cu 25 la sută mai mari
Buzoienii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire vor avea de achitat în ianuarie facturi cu 15 procente mai mari faţă de decembrie 2011, în timp ce în februarie vor plăti mai mult cu 15-20 la sută comparativ cu luna ianuarie 2012.
La Cluj-Napoca, facturile la încălzire pentru luna ianuarie au crescut cu 14 la sută faţă de decembrie 2011. Astfel, cei care locuiesc în garsonieră au de plătit la încălzire pentru luna ianuarie 143 de lei, faţă de 124 de lei în decembrie. Pentru un apartament cu două camere, clujenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au plătit în ianuarie o factură la încălzire de 205 lei, faţă de 177 de lei în luna precedentă, în timp ce pentru un apartament cu trei camere factura pentru ianu