Tratatul privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta in cadrul Uniunii Economice si Monetare a fost semnat, vineri dimineata, de liderii a 25 de state membre ale Uniunii Europene, la Consiliul European de primavara de la Bruxelles. Presedintele Romaniei, Traian Basescu, se numara printre semnatari. Marea Britanie si Cehia sunt singurele tari UE care nu se alatura Tratatului.
Ce prevede Tratatul
Intrarea in vigoare a Tratatului va aduce o consolidare fiscala importanta, in anii urmatori, pentru Romania. Tratatul stabileste ca limita a deficitului bugetar structural pragul de 0,5%, iar in cazul in care nivelul datoriei publice este semnificativ sub 60% si nu exista riscuri privind sustenabilitatea pe termen lung a finantelor publice, acest deficit structural poate sa ajunga la circa 1% din PIB. Deficitul bugetar maxim ciclic plus cel structural se va incadra in limita de 3% din PIB.
Noul tratat fiscal introduce un set de reguli care sa imbunatateasca disciplina bugetara la nivelul regiunii, aducand si penalitati automate pentru statele care au semnat tratatul. Acesta a fost agreat de catre cele 17 state membre ale zonei euro, la care s-au alaturat aproape toate celelalte state membre ale UE, cu exceptia Marii Britanii si a Cehiei.
Atunci cand se inregistreaza o abatere de la acest obiectiv se declanseaza automat un mecanism de corectie, prin care statul membru in cauza va fi obligat sa aplice masuri pentru a se incadra in limitele stabilite. Sanctiunile financiare care vor fi impuse vor fi de maxim 0,1% din produsul intern brut al tarii.
Doar tarile care semneaza si ratifica tratatul pot beneficia apoi de fonduri din cadrul Mecanismului European de Stabilitate.
Guvernul a aprobat, marti, semnarea de catre Romania a Tratatului de guvernanta fiscala, care impune reguli privind disciplina bugetara prin limitarea