Cine spune că nemiloasa criză a ucis orice speranţă, se înşală amarnic. Le convine sau nu le convine unora, încă mai sunt rezerve…

Iată, se zvoneşte prin târg că vine primăvara. Şi asta este o nădejde, nu-i aşa? Pentru români - fie ei foşti înzăpeziţi din satele noastre fără încredere în viitor, fie foşti mai puţin chinuiţi de omătul orgolios care s-a fixat săptămâni întregi de-a curmezişul străzilor şi bulevardelor din oraşele ţării - primul gând aleargă spre piaţă. La tarabele cu legume şi zarzavaturi. Pe scurt, ţinând cont de buzunarele rupte în lupta cu facturile de la întreţinere din această iarnă, vin din urmă, salvatoare, la propriu, urzicile şi lăptucile, ştevia şi loboda! Adică promisiunea că se va înviora sângele amorţit de năbădăii crizelor… autohtone. Iar când e speranţă, chiar şi una aparent fragilă, venită pe filiera problemelor pe care le pune alimentaţia oamenilor, e de bine. Era şi timpul să intre în funcţiune formula alternanţelor care guvernează vieţile celor nevoiaşi, adică: una caldă vs. una rece, una rece vs. una caldă. Şi tot aşa…

Dar mai circulă prin târg o completare la vestea că speranţa apropiatei întoarceri la roadele naturale ale pământului este una serioasă; consistentă. Şi cu adevărat în stare să pună la pământ decepţiile, deznădejdile şi disperările românilor din ţară. Lucrurile stau în felul următor: de când cu invazia E-urilor, omenirea întreagă pare să fie îngrijorată şi preocupată de ceea ce pune pe masă; de calitatea şi puritatea fructelor, legumelor, zarzavaturilor, a lactatelor, mezelurilor şi brânzeturilor. Cine nu crede, poate să consulte, încă, în voie, site-urile de Internet referitoare la rezultatele ultimului congres mondial al cancerului ţinut la Paris. Evident, transpare, din nedumerirea cititorilor, faptul că nu se ştie exact când a fost ultimul congres mondial al cancerului, ediţia XXI, dar concluzia es