Economia europeană se ghidează după o mulțime de reguli. Doar o parte își găsesc însă și rostul.
La instalarea în funcția de comisar pentru Piața unică și Servicii, în urmă cu doi ani, Michel Barnier, fost ministru de externe al Franței, promitea că „fiecare piață financiară, fiecare activitate sau produs financiar“ vor fi supuse unui proces amplu de reglementare, astfel încât oamenii de rând să nu mai fie nevoiți vreodată să achite notele de plată ale abuzurilor de pe aceste piețe. De atunci, stafful lui a scos legi pe bandă rulantă, în timp ce domnul Barnier se străduiește ca, până la finalul lui 2014, să smulgă acordul tuturor membrilor G20 pentru măsurile sale. Până atunci, în laptopul comisarului se află un tabel cu stadiul celor circa 20 de propuneri legislative pe care le-a înaintat până acum: e o plăcere să vezi cum se schimbă de la culoarea verde (pe punctul de a fi publicate) la portocaliu (în negociere) și, în final, mov (adoptate).
Pe cât e de banală ideea acestui tabel, pe atât e de relevantă pentru diferențele de concepție dintre Europa și SUA asupra sistemelor de reglementare. Legea Dodd-Frank, adoptată peste Ocean, enunță o serie de principii de bază aplicabile la nivelul întregii economii și încurajează detalierea lor de către agențiile guvernamentale. În schimb, legislația UE este extrem de minuțioasă, expunând regulile pentru fiecare sector în parte.
O altă diferență de viziune este dată de actualul context, în care criza financiară a devenit de fapt o criză a datoriilor europene, ceea ce face ca procesul legislativ de la Bruxelles să fie bruiat de haosul de pe continent. „Ce se încearcă acum este stabilizarea situației actuale. Abia apoi vor fi luate măsuri propriu-zise, care să împiedice repetarea acestui coșmar“, spune Nicolas Véron, analist în cadrul unui think-tank de la Bruxelles, Bruegel. În ciuda criticilor la care a fost su
